Panică la școală. Elevi intoxicaţi de la un spray cu piper

A fost panică la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu, după ce mai mulți elevi din clasa a opta au inhalat spray cu piper. Unul dintre elevi a pulverizat substanța într-un șervețel. Trei minore au ajuns, de urgență, la spital, însă se află în afara oricărui pericol.

Incidentul s-a petrecut într-o pauză. Un elev care adusese la școală un spray cu piper a declanșat totul. „Într-una dintre pauzele programului de după-amiază, un elev a folosit un spray cu piper. A pulverizat pe un șervețel. La începutul orei, mai mulți elevi au acuzat accese de tuse. Au fost scoși din sala de clasă. Trei au manifestat semne de atac de panică. Nu se știa ce le-a provocat astfel de stări și directorul a sunat la 112. Până la sosirea medicilor, profesorii le-au acordat primele îngrijiri. Trei eleve au ajuns la spital”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Două ambulanțe au fost trimise la școală și le-au preluat pe cele trei minore. Starea fetelor a fost stabilă și nu au rămas internate. „S-au prezentat trei fete, cu vârste de 13 şi 14 ani. Prezentau cefalee, amețeli. Inhalaseră substanțe iritante în mod accidental de la un coleg de școală. Sunt stabile. Au primit tratament. Au fost monitorizate. Nu pun probleme. Căile aeriene superioare sunt iritate”, conform spuselor medicului Alina Bumbaru, din cadrul Unității de Primiri Urgențe.

Inspectoratul Școlar Judeţean nu va face verificări în acest caz. Copilul care a provocat panica în școală va fi, cu siguranță, sancționat de conducerea unității de învățământ. „Direcțiunea și polițiștii au solicitat elevilor să scoată toate obiectele din ghiozdane. Unul dintre elevi a scos spray-ul. El va fi sancționat cu certitudine. Conducerea școlii nu va avea de suferit”, a mai spus Georgeta Popescu.

Galerie foto


Vizualizări: 1,566

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: