Pasti are „interzis” să mai vorbească despre politică

Social-democratul Cristian Toader Pasti a fost „pedepsit” după ce a afirmat, în spaţiul public, că Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia după condamnarea la închisoare. Şefii lui Pasti au stabilit ca acesta să nu mai vorbească de politică până anul viitor.

Toader Pasti nu va mai avea voie să abordeze teme politice, timp de şase luni. Sancţiunea i-a fost transmisă de liderul PSD Târgu Jiu, Aurel Popescu, iar Pasti nu ar fi avut nimic împotrivă. Şi după acest termen de şase luni, Pasti va trebuie să discute cu conducerea partidului înainte de orice declaraţie publică. 

„Eu am purtat o discuţie cu domnul Pasti. Nu am planificat o şedinţă de Birou Permanent Municipal în această perioadă. Sunt colegi care au luat concediu şi am spus să amânăm şedinţa. Am stabilit ca pentru o perioadă de şase luni de zile, domnia-sa să fie foarte rezervat în ieşirile publice şi să îşi exprime părerile politice în cadrul partidului înainte de orice altă declaraţie în spaţiul public”, a explicat Aurel Popescu, preşedintele PSD Târgu Jiu.

Pasti a fost sancţionat după ce a declarat că Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia în urma condamnării suferite în primă instanţă. „Este o persoană în care am încredere şi pe care o consider capabilă să respecte promisiunea pe care şi-a luat-o în discuţia cu mine. A ţinut să sublinieze faptul că atunci când a avut acel punct de vedere a spus foarte clar că prezumţia de nevinovăţie trebuie să se aplice şi domnului preşedinte Dragnea ca la oricare alt cetăţean al României. Nu are interzis, dar temele pe care le discută trebuie să le discute înainte de orice afirmaţie ori declaraţie în cadrul Biroului Permanent sau cel puţin cu conducerea organizaţiei judeţene”, a ţinut să sublinieze liderul organizaţiei municipale a PSD.

Vizualizări: 529

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: