Patru ani cu executare pentru consilierul lui Oprescu

Solomon Wigler, fost consilier al lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, a fost condamnat definitiv la patru ani închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, după ce a primit aproximativ 200.000 euro mită de la administratorul unei firme.

De asemenea, instanța a dispus confiscarea de la Solomon Wigler a sumei de 154.000 euro, fiind menținut sechestrul asigurător asupra unui imobil din sectorul 1 al Capitalei, două spații comerciale din sectorul 3, un apartament și două autoturisme BMW X3 și Audi Q5.

Potrivit DNA, în perioada iunie 2012 — mai 2015, Solomon Wigler a pretins suma de 230.000 de euro de la Alexandru Claudiu Buciu, administrator la BMC INVEST SRL Lugoj, și a primit de la acesta 204.000 euro, în schimbul intervenției sale în vederea aprobării în Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a unor autorizații pentru construirea a trei supermarketuri în Capitală.

Vizualizări: 320

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: