Pensionarii se împrumută pentru sănătate

Sute de gorjeni se împrumută lunar la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Oamenii au nevoie de bani în special pentru operații sau alte intervenții chirurgicale. Împrumuturile pentru agricultură au scăzut considerabil în timp ce sumele împrumutate au crescut în ultima vreme. De altfel, conducerea Casei de Ajutor a pregătit deja noi condiții pentru acordarea împrumuturilor, după cum a spus directorul Iulia Cioplea.

Reporter: Numărul pensionarilor gorjeni care se împrumută a crescut considerabil în ultimele luni. Care sunt motivele?
Iulia Cioplea: În ultima perioadă a crescut chiar și numărul de înscrieri, vin din păcate, pensionarii în număr tot mai mare să se împrumute și spun asta pentru că se împrumută având nevoie urgente în primul rând în privința sănătății, atât pentru membrii casei cât și pentru membrii de familie. Sunt pensionari care lunar pensia nu le ajunge să-și cumpere medicamentele de care au nevoie să supraviețuiască. Mai vin pentru lemne de foc, pentru studiile nepoților. Un număr foarte mic au mai luat pentru lucrări agricole. Pe 23 mai am plătit un număr de 46 de împrumuturi în valoare de 159.500 de lei.

Rep.: În ultimele luni, CARP a modificat și condițiile de acordare a unor împrumuturi?
I.C.: În ultima perioadă s-a luat hotărârea ca cei care au avut împrumut și nu reușesc să-l achite decât cel puțin jumătate pot să solicite un alt împrumut din care se reține ce a rămas din cel vechi. De asemenea, pentru cei care vor o sumă mai mare, diferența de fond se reține din împrumutul respectiv.

Rep.: Împrumuturile la CARP sunt mult mai avantajoase ca împrumuturile la bănci?
I.C.: Dobânzile sunt mai mici și suma este necondiționată, dacă îți trebuie bani mai puțini iei mai puțini, dacă îţi trebuie mai mult, iei mai mult. Pensionarii se pot împrumuta și până la 15.000 de lei dacă au fondul asigurat cu o treime din sumă.

Vizualizări: 346

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: