Peste 3.500 de fermieri sunt aşteptaţi la APIA Gorj. Riscă să rămână fără subvenţii!

Fermierii gorjeni sunt aşteptaţi la centrele locale ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) pentru a depune cererile unice de plată pe campania din 2017. Pentru ca toţi fermierii să depună cererile în termenul legal, 15 mai, peste 90 de funcţionari APIA, ajutaţi de specialişti de la Direcţia pentru Agricultură, lucrează în weekend-uri şi peste program.

Reprezentanţii APIA spun că fermierii nu vor primi subvenţiile dacă nu depun cererile de plată până la 15 mai. Potrivit ultimelor date, 14.372 de fermieri au depus aceste documente, mai fiind aşteptaţi la sediul APIA Gorj alţi 3.960 de fermieri. „Este un procent de depunere de 80%, ritmul este mai bun ca în alţi ani, în jur de 400 de fermieri pe zi, dar mai sunt câteva zile, motiv pentru care am emis o notă de serviciu prin care am prelungit programul de lucru al funcţionarilor publici responsabili de cereri atât cât este necesar; adică n-am stabilit o oră, cât este necesar. Zilnic, în perioada 2-15 mai, iar în zilele de week-end 6, 7, 13 şi 14 este program normal de lucru şi se va lucra program normal 8.00-16.00”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.

Potrivit conducerii instituţiei, funcţionarii APIA se bucură pe timpul campaniei şi de susţinerea a 20 de specialişti din cadrul Direcţiei Judeţene de Agricultură Gorj. Funcţionarii sunt repartizaţi pe mai multe comune astfel încât campania să se desfăşoare eficient.

„Se închid obloanele la APIA, după 15 mai”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a subliniat că au existat solicitări din partea unor fermieri de a prelungi termenul de depunere, însă răspunsul a fost unul cât se poate de categoric: „Nu admitem sub nicio formă depășirea termenului de 15 mai. Repet, 15 mai este ultima zi de depunere. Se închid obloanele la APIA, au altceva de făcut după data de 15 mai”, a precizat ministrul Agriculturii.

Vizualizări: 1,552

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: