Peştera Muierii, pregătită pentru sezonul turistic

Perimetrele din apropierea Peşterii Muierilor au fost ecologizate, iar acest obiectiv este pregătit pentru sezonul turistic. Din cauza vremii capricioase, numărul turiştilor este mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă autorităţile locale se aşteaptă ca sezonul turistic să debuteze în forţă odată cu redeschiderea Transalpinei. Deşi a făcut foarte multe investiţii în apropierea Peşterii Muierilor, primarul Dumitru Turbăceanu vrea să amenajeze şi un parc de agrement pentru a-i reţine pe turişti cât mai mult timp în zonă.

Peştera Muierii este unul dintre obiectivele turistice cele mai căutate din judeţul Gorj, însă din cauza vremii capricioase numărul celor care îi trec pragul în această perioadă este mai mic decât anul trecut. „Peştera Muierilor este pregătită pentru sezonul turistic, însă vremea nu ţine cu noi. În această perioadă numărul turiştilor este mai mic decât anul trecut. Ne aşteptăm ca numărul lor să crească odată cu redeschiderea Transalpinei. De regulă, turiştii care se ajung la Rânca se abat din drum pentru a vizita Peştera Muierii. Noi am încercat să facem zona cât mai atractivă, însă pe viitor ne dorim să amenajăm şi un parc de agrement pentru a-i reţine pe turişti cât mai mult în zona noastră”, a declarat Dumitru Turbăceanu, primarul comunei Baia de Fier.

Preţul biletului, moderat
Autorităţile locale au construit un nou pod peste râul Galben, fostul pod de la ieşire din Peştera Muierii fiind afectat de inundaţii în proporţie de 70-80%. Întreaga investiţie a fost suportată din bugetul local, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 500.000 de lei. De asemenea, a fost modernizată şi intrarea în peşteră, s-a amenajat tavanul şi s-au făcut pavaje din piatră. Anul trecut a devenit funcţional şi grupul sanitar modern, investiţie de circa 150.000 de lei. În poieniţa de la ieşirea din peşteră a fost amenajat un spaţiu comercial, de unde  turiştii pot achiziţiona atât produse alimentare, cât şi suveniruri. În zona de agrement sunt amplasate şi nişte căsuţe pentru cazarea turiştilor. Deşi în zonă s-au făcut investiţii majore, taxele de intrare au rămas neschimbate. „Taxa de intrare este 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii şi pensionari. Beneficiază de gratuitate veteranii de război şi persoanele cu handicap. S-a trecut deja la programul de vară, intrarea în peşteră se face la ore fixe, pentru grupuri de minim 4 persoane, între orele 9.00-19.00. Peştera este deschisă tot anul, însă în perioada 1 octombrie - 1 mai ultima intrare se va face la ora 16.00”, a precizat primarul Dumitru Turbăceanu.
ATRACŢII
Adevăratele atracţii ale peşterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice format prin precipitarea milenară a calcitei. Celelalte încăperii sunt Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare şi imaginea Stâncii Însângerate. Alte câteva atracţii sunt Valul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului. În Galeria Urşilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urşi, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice şi mistreţi. În Sala Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte aparţinând culturilor cu mult înaintea erei noastre.
SECTOARE
Peştera este electrificată şi are o lungime de aproximativ 3.600 de metri, fiind dispusă pe 4 niveluri. Nivelul inferior constituie rezervaţia speologică împărţită în două sectoare: sectorul de nord (1.500m) şi sectorul de sud (880m). La 40 de metri înălţime se află etajul superior amenajat pentru turişti cu o lungime de 573 m, ajunge până la lungimea de 1.228 de metri o reţea de diverticule foarte greu accesibilă. Peste 3000 de lilieci pot fi admiraţi pe traseul vizitabil, chiar şi în timpul sezonului rece. 

Vizualizări: 1,635

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: