Pod realizat în urmă cu 5 ani, plin de crăpături. Spaimele localnicilor

Un pod construit în urmă cu circa 5 ani în satul Vidin al comunei gorjene Jupânești s-a degradat. Pe punte au apărut crăpături sau denivelări, atât pe partea care ține de structură, cât și pe partea carosabilă și cea pietonală. Localnicii se tem că lucrarea a fost făcută de mântuială și că banii cheltuiți pentru construirea acestuia au fost dați fără ca lucrările să fie executate conform proiectului. ”Așa arată un pod făcut acum 5 ani cu 37 miliarde, Jupânești, sat Vidin. Oare să fie același constructor care a facut și podul de la Vladimir.....”, a scris un localnic pe rețelele de socializare.

Autoritățile locale din Jupânești spun că nu au efectuat încă recepția finală a lucrării pentru că au constat anumite probleme în timpul perioadei de garanție. Primarul Petre Gușiță a explicat că primăria se judecă cu executantul lucrărilor tocmai pentru problemele care au apărut după terminarea lucrărilor la pod. ”Este vorba de două poduri, iar pentru acesta suntem în litigiu. Suntem în curs de judecată cu constructorul, cu proiectantul și cu dirigintele de șantier care a supravegheat lucrările. Acum 5 ani s-a finalizat, iar în perioada de garanție au apărut niște modificări. Din punctul nostru de vedere, nu au făcut bine lucrarea, tocmai de aceea am acționat în judecată. Nu s-a dat o soluție până acum. Costructorul a fost o firmă din Craiova, în asociere cu cineva din Târgu Jiu”, a declarat Petre Gușiță, primarul comunei Jupânești.

Autoritățile locale spun că nu există vreun pericol pentru participanții la trafic care traversează podul, pentru că după constatarea neregulilor privind execuția a fost impusă o restricție de tonaj, fiind permise doar autovehiculele cu o greutate de până în 3.5 tone.

Investiția a fost realizată din fonduri guvernamentale și de la bugetul local al comunei. Conform administrației locale, din cei 3.7 milioane lei a mai fost realizat un pod de același constructor, situat la circa 5km de celălalt, la acesta nefiind însă constatate probleme după finalizarea lucrărilor.

Vizualizări: 2,535

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: