Ponta, Antonescu şi MRU, aniversaţi în această săptămână

Victor Ponta împlineşte azi 40 de ani, vineri este ziua lui Crin Antonescu, liberalul împlinind 53 de ani, iar sâmbătă este sărbătorit Mihai Răzvan Ungureanu, care ajunge la 44 de ani. Sunt primii trei lideri politici din România din punct de vedere al popularităţii, semn că zodia contează în carieră.

Zi importantă azi pentru deputatul de pe colegiul 6, Victor Ponta sărbătorind împlinirea a 40 de ani. Schimbarea prefixului coincide cu un an în care parlamentarul gorjean a devenit premier al României, asta deşi îşi dorea „doar” Ministru al Justiţiei, singura nerealizare probabil din perioada scursă din 2012 fiind pentru Ponta rezultatul de la referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu.

În rest, prim-ministrului i-au cam ieşit toate, colegii săi de la Gorj neştiind dacă azi va avea loc o petrece în capitală sau nu. Primarul Florin Cârciumaru spune că lui Ion Călinoiu i-a revenit sarcina de a afla dacă e cazul sau nu să meargă cineva de la Târgu Jiu la Bucureşti. „Ştiu că domnului prim-ministru nu-i prea plac acţiunile de genul acesta.  Ştiu asta din perioada în care alţii organizau aşa ceva şi nu-i plăcea. Oricum îi transmit să fie sănătos şi să aibă putere de muncă pentru a câştiga alegerile. Să fie prim-ministru încă 4 ani şi împreună cu mine ca primar al municipiului Târgu Jiu să putem să rezolvăm cât mai multe din problemele oraşului, asta îi doresc cel mai mult”, spune Cârciumaru.

Colegii de partid nu ştiu dacă Ponta dă de băut

Ieri nu se ştia dacă Ponta dă azi de băut sau nu, dar colegii deputaţi îl aşteaptă luni la Parlament să facă cinste. Vasile Popeangă spune că asta este „tradiţia” în grupul parlamentar al PSD şi probabil şi la celelalte partide. „Noi lunea avem ocazia să îi felicităm pe cei sărbătoriţi. De regulă fac cinste cei care sunt născuţi după ziua de joi a săptămânii, deci, şi premierul se va vedea cu noi luni. Oricum, îi urez lui Victor Ponta să aibă sănătate şi să ducă la capăt guvernarea actuală. Să aibă împliniri lângă cei dragi şi cât mai puţini duşmani”, spune Popeangă.

O parte dintre urările de la Gorj au putut fi transmise încă de ieri de prefectul Claudiu Teodorescu, care a fost la Guvern pentru a discuta cu miniştri din cabinet despre problemele judeţului. Acesta spune că nu i-a oferit premierului şi un cadou pentru că îl aşteaptă la Târgu Jiu. „Cadoul o să i-l ofer atunci când va veni la Gorj, dar cel mai frumos cadou va fi cel de pe 9 decembrie. Atunci cred că şi gorjenii îi vor oferi un cadou. Îi doresc multă sănătate şi să-i ajute Dumnezeu să fie şi la anul în aceiaşi funcţie în care este acum”, spune prefectul, care, până de curând a fost şeful de cabinet al deputatului Ponta.

COINCIDENŢĂ

Şef de cabinet al lui Ponta este acum Alin Văcaru, pe care barza l-a adus pe lume tot în această perioadă. De fapt, mâine este ziua lui Văcaru, acesta fiind însă pregătit ca azi să primească la cabinet felicitările pentru deputat, bucuria fiind cu atât mai mare dacă şi el va fi tras de urechi.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: