Ponta așteaptă „sacrificarea” unor lideri PSD în afacerea „Belina”

Victor Ponta nu a uitat că a plecat din fruntea partidului și de la guvernare după ce a avut probleme cu Justiția, iar acum așteaptă ca PSD să aibă lideri la fel de onorabili ca el care să despartă apele și să nu lase afectată imaginea social-democraților de acuzațiile care le sunt aduse unora din cei care conduc formațiunea politică. Deputatul de Gorj scrie într-o postare pe Facebook că PSD trebuie să își gândească o reacție menită să îl salveze, chiar dacă asta ar presupune și sacrificarea unor dintre liderii actuali ai social-democraților. Pentru asta, el dă ca exemplu plecarea sa din fruntea PSD de acum doi ani.

„Eu m-am retras de la conducerea PSD în 2015 pentru că nu am vrut să pun tot partidul să răspundă zi de zi la niște acuzații care mă priveau doar pe mine (oricât de neadevărate sunt acestea)! Așa cred că era obligația mea față de PSD și față de propria conștiință! Acum PSD este într-un moment mult mai greu în care lucruri grave care nu au legătură cu Partidul apar în discuția publică și în justiție / ar trebui gândită o reacție care să salveze PSD chiar cu sacrificarea unora dintre liderii săi/să răspunzi la ceva atât de serios și de grav cu un comunicat isteric semnat de un bufon este cel puțin iresponsabil - și oricum ineficient!”, afirmă Ponta.

Deputatul de Gorj a reacționat astfel după ce DNA a anunțat oficial vinerea trecută că a pus-o sub acuzare pe vicepremierul Sevil Shhaideh pentru abuz în serviciu, procurorii făcând demersuri pentru a o ancheta și pe Rovana Plumb, actual ministru al Fondurilor Europene, fost ministru al mediului și deputat cu imunitate în fața problemelor penale. Alți demnitari din Guvern au fost puși de asemenea sub acuzare în dosarul ce vizează modul în care insula Belina a fost transferată prin Hotărâre de Guvern, ilegal susțin procurorii, către Consiliul Județean Teleorman. De aici insula a ajuns la Tel Drum, firma asociată de toată lumea cu Liviu Dragnea. Conducerea centrală a PSD ar urma să aibă luni o întrunire pentru a discuta situația din partid după anunțul privind ancheta DNA, până acum mai marii PSD făcând zid în jurul lui Shhaideh, implicit și în jurul lui Dragnea.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, cel numit de Ponta drept „bufon”, susține că procurorii DNA au primit sprijin în această anchetă tocmai de la deputatul de Gorj și de la George Maior, fost șef al SRI, nimeni altul decât nașul de cununie pentru Ponta și Daciana Sârbu, cercetările vizându-l, de fapt, pe Liviu Dragnea. Și ministrul muncii, Olguța Vasilescu, e convinsă că Ponta a pus umărul în ancheta DNA pentru ca, în cele din urmă, dosarul să ajungă la Liviu Dragnea.

După ce DNA a oferit amănunte din anchetă, Ponta a explicat și el că pe parcursul orelor în care a fost audiat a explicat „mersul” hotărârilor de Guvern, el fiind prim-ministru atunci când soarta insulei Belina a fost decisă la Palatul Victoria.

Vizualizări: 718

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: