Ponta, audierea de dinaintea verdictului în dosarul Turceni-Rovinari. „N-am ştiut de contracte!”

Emoţii mari pentru cei cinci inculpaţi din dosarul „Turceni-Rovinari”, dosar în care, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost audiat în calitate de inculpat şi Victor Ponta. Colegi de dosar îi sunt fostul ministru Dan Şova, dar şi Laurenţiu Ciurel, Dumitru Cristea şi Octavian Graure, cei care erau directori la fostele complexuri energetice Turceni şi Rovinari în perioada în care casa de avocatură a lui Şova acorda asistenţă judiciară pe milioane de lei. Instanţa a stabilit ca ultimul termen al procesului să se desfăşoare pe 27 februarie, când vor avea loc dezbaterile finale.

Casa de avocatură a lui Şova a prosperat în urmă cu mai bine de un deceniu de pe urma contractelor de asistenţă judiciară încheiate cu diverse unităţi de stat, mai ales din domeniul energetic. La vremea respectivă era la modă lupta cu „băieţii deştepţi” din Energie, iar Ponta chiar a fost într-o comisie parlamentară care se ocupa de tragerea la răspundere a „deştepţilor”. La scurt timp, el a devenit însă asociat cu Şova la Casa de Avocatură şi câştigurile sale au început să crească mult, la fel ca şi ascensiunea politică pe care a avut-o în partid şi în Guvern. Acum, într-o perioadă în care nu-l scoate pe Liviu Dragnea din „Mincinos”, deputatul vine şi spune că nu a ştiut despre contractele lui Şova la Turceni şi Rovinari decât când era prea târziu, deşi presa, cel puţin la Gorj, era plină de relatări pe această temă, iar orice discuţie pe acest subiect îl scotea repede din sărite.

Deputatul a dat explicaţii pe parcursul a circa două ore, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. „Cunosc faptul că SCA «Şova şi Asociaţii» avea venituri mari. Eu am primit prin convenţia de conlucrare suma de 181.000 lei, ceea ce reprezenta 1%. Nu văd cum aş putea spăla 1% din veniturile obţinute de «Şova şi Asociaţii». Suma de 51.000 lei a fost folosită pentru plata taxelor şi impozitelor. Nu aveam de unde să ştiu că o parte din sumele primite prin convenţia de conlucrare ar proveni dintr-un pretins abuz în serviciu pe care l-ar fi comis Şova. Abia în 2009, am aflat de contractele lui Şova şi complexurile Rovinari şi Turceni. În timpul campaniei electorale, Şova a fost criticat public pentru contractele încheiate cu cele două complexuri energetice. Se afirmă în rechizitoriu că banii i-aş fi folosit să cumpăr două apartamente. Acestea au costat 900.000 lei, bani pe care i-am dobândit în urma activităţii de avocat. Apartamentele le-am cumpărat  în rate începând cu anul 2006. Nu cred nici acum că Dan Şova a comis infracţiuni”, a declarat Ponta, apărându-şi inclusiv prietenul pe care l-a pus la Ministerul Transporturilor în Guvernul său.

Procurorii DNA au descoperit că un avocat de la Casa de Avocatură a lui Şova „muncea” la Turceni şi câte 25 de ore din 24 câte are o zi. În plus, chiar în perioada derulării acelor contracte, declaraţiile de avere ale lui Ponta au consemnat venituri din avocatură cuprinse între 4 şi 7 miliarde de lei vechi, venituri care nu s-au mai regăsit apoi niciodată printre câştigurile fostului premier, asta şi pentru că, e drept, după ce a intrat în Guvern, a renunţat la acest job.

Vizualizări: 1,087

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: