Ponta, la Înalta Curte înainte de alegeri!

După un drum făcut joi la Târgu Jiu, pentru a se întâlni cu colegii de partid înaintea alegerilor de duminică, Victor Ponta trebuie să fie vineri prezent și la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde are termen în procesul în care e acuzat de fapte de corupție în dosarul „Turceni – Rovinari”.

Fostul premier a fost până acum prezent la aproape termenele din procesul în care e inculpat alături de fostul ministru al transporturilor, Dan Șova, dar și de foștii directori generali Laurențiu Ciurel, Dumitru Cristea și Octavian Graure. Până acum ședințele de judecată la un termen din acest proces s-au întins pe parcursul mai multor ore, recordul fiind înregistrat la mijlocul lunii octombrie.
La acel termen audierea martorilor s-a întins pe parcursul a 12 ore, doi dintre ei plângându-se ulterior că au fost hărțuiți de polițiști. Calitatea lor în dosar este de martori denunțători, unul dintre ei, Alin Brâncuș, gorjean la origini, fiind un fost director al casei de avocatură a lui Dan Șova, cea care a derulat contracte de asistență judiciară la Turceni și Rovinari. Ponta e acuzat că ar fi încasat cu aproape un deceniu în urmă peste 181.000 de lei de la casa de avocatură a lui Șova fără să fi prestat vreun serviciu pentru acei bani. Alin Brâncuș a declarat însă în fața instanței că nu doar Ponta ar fi primit bani în acest fel de la Șova, ci și actuala șefă a liberalilor, Alina Gorghiu, care era la acea vreme consilieră a șefului AVAS, Teodor Atanasiu. Gorghiu nu a fost vizată de ancheta procurorilor DNA, în actuala campanie electorală menționând că nu ar avea nimic împotrivă pentru a merge la instanță să depună mărturie dacă va fi citată.

Vizualizări: 617

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: