Ponta şi Dian Popescu, în căutare de investitori în energie

Candidatul USL la Senat pe Colegiul 1, Dian Popescu, şi cel de pe Colegiul 6 la Deputaţi, Victor Ponta, s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute şi au discutat minute bune despre problemele Gorjului, întâlnirea având loc într-un cadru cât se poate de oficial, prilejuit de sărbătorirea la Bucureşti a Zilei Austriei.

Liderul liberalilor din judeţ participă an de la sărbătoarea respectivă, fiind invitat de Ambasada Austriei prin prisma faptului că firma sa este un important partener al firmelor austriece implicate în exploatarea resurselor de petrol de şi gaze din România şi, mai ales, din Gorj. Dian Popescu a fost prezent şi în anii trecuţi şi de fiecare dată a avut discuţii cu partenerii săi austrieci, el spunând că anul acesta a discutat cu afaceriştii de la Viena despre posibile investiţii în energia regenerabilă. „Sunt foarte interesaţi de zona noastră pentru că avem un potenţial fantastic”, spune liderul liberalilor, recent inclusiv CEZ România anunţând că o treime din investiţiile în energie solară din ţară vor fi făcute în Oltenia.

Popescu spune că prezenţa premierului la recepţia oferită de austrieci şi faptul că este coleg cu prim-ministrul României a înclinat balanţa spre luarea unei eventuale decizii de a investi în Gorj în perioada următoare. „Domnul prim-ministru a venit şi am purtat discuţii minute în şir cu oamenii de afaceri austrieci, cu care eu colaborez de ani de zile. Au fost impresionaţi de faptul că premierul este din Gorj, locul în care şi firmele lor îşi desfăşoară activitatea, şi a fost un moment foarte bun pentru a discuta despre viitoare investiţii ce pot fi făcute în domeniul energetic. Am convingerea că potenţialul nostru foarte mare de a produce energie nepoluantă va conta la fel de mult în luarea unei decizii de a investi la noi ca şi faptul că premierul României este din Gorj. Este o garanţie suplimentară, dacă vreţi, pentru investitori. Aceştia ştiu că noi avem în judeţ nu doar soare din abundenţă, ci şi reţele de transport a energiei şi cred că în următorii ani vom vedea o serie de proiecte ce se vor derula în domeniul respectiv”, a menţionat Dian Popescu.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: