Poştaş muşcat de 40 de câini. Cere o sută de lei!

Au întrerupt activitatea pentru a doua oară în decurs de două luni. Este vorba despre poștașii din județul Gorj care timp de mai bine de două ore au refuzat să plece pe teren. Sindicaliștii spun că au cerut 100 de lei net la salariu, însă conducerea companiei le-ar fi refuzat lucrătorilor din Poștă această majorare. Oamenii spun că vor continua protestele spontane până când vor obține majorări salariale.

Circa 40 de poștași au ieșit din nou joi dimineața în curtea Oficiului de la Gară. Oamenii spun că nu mai suportă să muncească în actualele condiții și că mai marii companiei le refuză drepturi salariale. Unul din poștașii prezenți la protest a răbufnit și, cu ochii în lacrimi, Petre Corlan a vorbit de sacrificiile pe care le presupune meseria de poștaș. Bărbatul spune că a făcut deja de două ori ocolul Pământului în cei peste 19 ani de activitate și are zeci de mușcături de câini la activ. ”50 de mușcături de la 40 de câini, că unii m-au mușcat și de câte două ori, după calculul minuțios făcut pe hârtie am depășit de două ori ocolul Pământului, în 18 ani de Poștă, vreo trei oameni salvați de la moarte că noi ne mai nimerim și multe altele. Am un salariu de 1.800 de lei brut, mă descurc greu, mă mai împrumut pe la rude, le învârt din datorie în datorie. E greu, ploi, reumatismul a ajuns din creștet până în vârful degetelor. Uneori merg cu lacrimi în ochi că n-ai ce face”, a povestit Petre Corlan, poștaș.

Așteptați cu pensiile
Directoarea Oficiului Județean de Poștă Gorj, Liliana Popescu, a ieșit în fața protestatarilor și le-a transmis să renunțe la protest și să meargă să le împartă gorjenilor pensiile. ”Pensionarii cred că vă așteaptă deja la scările blocurilor și nu cred că este soluția cea mai potrivită să stăm acum aici, când suntem așteptați în teritoriu. Motiv pentru care rugămintea mea este să preia domnul președinte de sindicat problemele și să le comunice la nivel de administrație. Am rugămintea să mergeți în sectoare”, a spus Liliana Popescu, directorul Oficiului Județean de Poștă Gorj.
Sindicaliștii din Poșta Română spun că nu renunță cu una cu două la proteste și dacă nu primesc cel puțin 100 de lei net la salariu și condiții mai bune de muncă vor continua să întrerupă activitate periodic. ”Toate variantele noastre au fost excluse de conducere, de minister, inclusiv de Consiliul de Administrație. Solicitarea noastră a fost de minim 100 de lei net, solicitare pe care până în momentul de față compania nu a acceptat-o. Suntem minge de ping-pong, am ajuns la capătul puterilor, rezolvarea asta o așteptăm de șapte luni de zile”, a spus Radu Bălan, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, filiala Gorj.

Vizualizări: 2,214

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: