Posturi de conducere scoase la concurs de UCB  

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu a scos la concurs două posturi de conducere. Unul este de director la Direcţia Tehnică, Investiţii şi Achiziţii Publice din cadrul Direcţiei Generale Administrative, iar celălalt de director general administrativ în cadrul aceleiaşi direcţii. „Postul de director general este liber de vreo doi ani, că l-au ţinut doar cu delegaţie, la fel şi celălalt director. Sunt exercitate temporar. Acum s-au scos la concurs amândouă”, a declarat Adrian Gorun, preşedintele Senatului UCB.

Postul de director general administrativ este ocupat în prezent, în interimat, de Virgil Popovici, iar cel de director tehnic de către Marian Vintilescu, cel care la un moment dat a fost şi director general pe partea administrativă. De altfel, acesta din urmă se judecă acum cu UCB după ce postul de director pe care îl ocupa a fost restructurat.

Candidaţii pentru funcţia de director general administrativ pot să-şi depună candidaturile până în data de 31 octombrie. Concursul va debuta în data de 8 noiembrie, cu proba scrisă, urmând ca interviul să aibă loc în data de 14 noiembrie.

Pentru postul de director tehnic, candidaturile pot fi depuse până în data de 24 octombrie, concursul având loc în perioada 1- 7 noiembrie.

Vizualizări: 643

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: