Primar: Nu voi colabora cu directorul școlii

Reacție dură a primarului din Albeni, Silviu Ionuț Stan, după ce Inspectoratul Școlar l-a numit tot pe Vasile Sorin director la școala gimnazială, deși a picat la concurs. „Vreau să o spun public: nu voi putea să am o colaborare cu acest director atâta timp cât m-a reclamat la toate instituțiile statului, chiar și pentru reparația gardului de la școală, gard pe care dumnealui timp de 8 ani cât a fost director si cu fosta conducere a Primăriei Albeni nu au fost capabili sa-l facă. Nu i-a preocupat să facă lucruri bune pentru comuna noastră, ci doar pentru interesul personal”, a scris primarul pe pagina de socializare.

Primarul susține că directorul de școală a fost numit politic. Stan are o relație conflictuală și cu alte persoane, în mod special cu consilierii locali. (A.A.)

Vizualizări: 1,542

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: