Primar: Nu vreau să preiau lacuri și gropi

Primăriile din Gorj trebuie să preia zeci de mii de hectare afectate de minerit și să se ocupe de refacere, accesând fonduri europene. Este doar o ipoteză, deocamdată, guvernul lucrând la un act normativ în acest sens.

Primarii spun că nu au cum să redea primăriile în circuitul agricol terenurile afectate. Primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, spune că nu ar fi de acord să primească terenurile în stare în care se află acestea.

”Pe raza localității sunt circa 400 de hectare, proprietăți private ale cetățenilor care au fost puse la dispoziția unității miniere. Oamenii primesc uzufruct, dar vor ca terenurile să fie redate în circuitul agricol pentru a fi însămânțate. Arată ca după bombardament acum. Domnul Burlan trebuia să se gândească că sunt terenuri private ale oamenilor la care noi nu putem face investiții. Cum este cazul meu, unde terenurile sunt ca după bombardament, nu cred că ași fi eu de acord ca primar să preiau terenurile în situația în care se află. Ar trebui ca CEO să facă investiții pe aceste terenuri”, a spus Liviu Cotojman, la Radio Infinit.

Cotojman a făcut o referire la o declarație a managerului CE Oltenia, Daniel Burlan, care a spus că  primăriile ar putea atrage bani din Fondul de Tranziție Justă pentru refacerea terenurilor, ceea ce compania minieră nu poate face, deoarece companiile aflate în dificultate nu sunt eligibile. 

“Suprafețele sunt foarte mari. În acest moment, există un grup în zona guvernamentală care lucrează la un proiect de lege prin care aceste terenuri care sunt libere de sarcini, în stadiul în care se află, să poată fi cedate cu titlu gratuit autorităților locale, în vederea dezvoltării de activități economice pe terenurile respective”, a spus managerul Daniel Burlan la Tele3.

Primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, spune că vor fi mari cheltuieli cu redarea terenurilor în circuitul agricol. ”Terenurile să fie predate așa cum au fost înainte. Marea cheltuială este cu redarea în circuitul agricol. Să nu uităm că, în localitatea Slivilești, avem multe lacuri care au rămas în urma excavărilor în care s-au înecat mulți oameni și în special copii. Nu pot să iau în primire doar lacuri și gropi. Fără fonduri europene nu ai cum să le refaci”, a spus Bucurescu.

Primarul din Cătunele, Florinel Țuilă, declară faptul că din anul 2015 de judecă cu CE Oltenia pentru predarea terenurilor, însă fără rezolvare. ”Eu mă judec din anul 2015 cu CEO pentru redarea terenurilor, însă nu am reușit nimic. Să se dea o lege în acest sens. Cred că se pot accesa și fonduri europene pentru refacerea acestor suprafețe de teren. Avem o mie de hectare ocupate, din care 388 de hectare au fost refăcute”, a spus Țuilă.

Vizualizări: 2,525

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: