Primăria numără locurile de parcare

Doar 6.600 de târgujieni plătesc taxă pentru locul de parcare, deși la Direcția Impozite și Taxe sunt înregistrate circa 30.500 de mașini, a spus consilierul local Mihai Paraschiv. Cazul a fost discutat marți în comisia de circulație. Consilierul este de părere că trebuie inventariate locurile. „Din cei care nu plătesc, sunt unii care parchează la ei în curte, dar cei mai mulți își lasă mașinile pe domeniul public, ceea ce nu este normal”, a spus Paraschiv. Consilierul propune numerotarea locurilor de la 1 la câte există în tot orașul, să nu fie o numerotare separată pe fiecare parcare în parte. „În felul ăsta o să știm exact câte locuri sunt, de câte mai avem nevoie”, a mai spus consilierul.

Mihai Paraschiv a declarat că la ședința comisiei de circulație a fost și directorul Registrului Auto Român (RAR) Gorj, care a spus că din februarie încoace sunt 1.500 de înmatriculări pe lună, din care circa o mie de mașini rămân în Târgu Jiu. „Spunea directorul de la RAR că, dacă socotim patru metri o mașină, la șase mii de mașini în plus, înseamnă 24 de kilometri de mașini”, a spus Paraschiv. Acesta crede că toată lumea trebuie să plătească loc de parcare, iar cu banii încasați să fie făcute noi parcări. (A.A.)

Vizualizări: 2,186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: