Primarii înştiinţaţi că sunt pedelişti se consideră independenţi

Trei primari de la PD-L Gorj au fost înştiinţaţi ieri, de noul preşedinte al partidului, Dan Vîlceanu, că sunt în continuare membri ai formaţiunii politice. Ion Bîrcă- Turburea, Dănuţ Bălu- Fărcăşeşti şi Marian Ardeiu- Samarineşti ştiau că sunt excluşi din PD-L în urma unei decizii a fostului preşedinte, deputatul Ion Cupă.

Dan Vîlceanu le-a transmis primarilor că decizia de excludere este nulă, pentru că nu s-au făcut toţi paşii pentru ca această decizie să devină legală. „Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că Decizia Biroului Permanent Județean nr. 59/31.03.2013, referitoare la excluderea dumneavoastră din Partidul Democrat Liberal, este nulă de drept, aceasta neîndeplinind prevederile Statutului PDL. (...) Drept urmare vă comunicăm că sunteți membru al Partidului Democrat Liberal, înscrierea dumneavoastră în alt partid sau formațiune politică atrăgând după sine sancțiuni (...)“, se arată în decizia ce a ajuns la cei trei primari.

Vîlceanu îi avertizează că dacă se înscriu în alt partid, se consideră că au demisionat din PD-L şi îşi pierd mandatul de primari.

Contactat telefonic, primarul din Turburea, Ion Bîrcă, a declarat că el se consideră exclus din PD-L şi că este independent. „Eu cred că decizia de excludere este nulă. De unde Consiliu Director atunci, că doar toate organizaţiile erau dizolvate. Eu nu mai am treabă cu ei“, spune Bîrcă. De aceeaşi părere este şi primarul din Fărcăşeşti, Dănuţ Bălu. Cel din Samarineşti, Marian Ardeiu, crede că el împreună cu ceilalţi doi primari sunt victime colaterale în războiul Cupă - Vîlceanu.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: