Primarul din Săuleşti caută finanţare pentru un bloc de locuinţe sociale

Primarul comunei Săuleşti, Constantin Drăghici, aşteaptă de mai bine de doi ani finanţare pentru un proiect în valoare de 30 de miliarde. Acesta îşi doreşte construirea unui bloc de locuinţe sociale chiar în satul Dolceşti, locuinţe de care ar beneficia familiile cu mulţi copii din localitate.

Blocul ce ar urma să fie construit la Dolceşti este format din parter plus două nivele si cuprinde nu mai puţin de şase garsoniere şi şase apartamente cu câte două camere. „Este un proiect mai vechi de-al meu ce îşi propune construirea unui bloc de locuinţe sociale pentru că avem câteva cazuri în comună. Proiectul este din 2008 şi în prezent se află la Ministerul Dezvoltării pentru a vedea dacă va primi sau nu finanţare”, a declarat Constantin Drăghici, primarul comunei Săuleşti. Dacă va fi însă construit în cele 12 încăperi ar putea locui familiile sărace şi cu mulţi copii din comună. Acestea vor fi însă selectate în urma finanţării. „Avem câteva familii în comună cu mulţi copii. La ei m-am gândit când am făcut proiectul. Este o investiţie de 30 de miliarde, are toată documentaţia întocmită”, a adăugat primarul Drăghici.

Blocul ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 903,42 de metri pătraţi iar lângă el ar urma să fie construită o staţie de canalizare. Terenul pe care ar urma să fie construit blocul a fost cumpărat de primăria Săuleşti de la oameni acum doi ani când a şi demarat proiectul. „Nu ştim sigur dacă vom primi finanţare având în vedere că a trecut atâta timp dar vom vedea ce e de făcut”, a declarat primarul din Săuleşti, Constantin Drăghici.

Dacă va avea şansa să fie finanţat, satul Dolceşti din comuna Săuleşti ar putea fi printre puţinele sate care va avea un bloc de locuinţe, fie ele şi sociale.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: