Primul verdict final în „Mafia Cărbunelui”

În timp ce o duzină de polițiști din Rovinari și Turceni se judecă în continuare pe fond la Tribunalul Gorj în dosarul în care sunt acuzați de fapte de corupție, civilii din ancheta supranumită „Mafia Cărbunelui” au ajuns acum în momentul în care au aflat sentința definitivă dispusă de judecători pentru fiecare în parte.

Dosarul a fost disjuns anul trecut și polițiștii au fost separați de hoții pe care susțin anchetatorii că îi ajutau atunci când transportau cărbune furat. Cei din urmă au încheiat acorduri de mediere cu Complexul Energetic Oltenia, fiind de acord inclusiv cu o parte din daunele ce le-au fost imputate, Curtea de Apel Craiova pronunțând în aceste condiții un verdict final care confirmă în mare parte sentința dată pe fond de Tribunalul Gorj.
Doi dintre inculpații condamnați la Târgu Jiu au contestat sentința magistraților gorjeni, dar numai a unuia a fost admisă în Bănie. Apelul lui Nicolae Popescu a fost respins, admis fiind cel al lui Constantin Claudiu Boboc. El a primit acum o condamnare de 1 an cu suspendare, executarea fiind înlocuită cu o perioadă de supraveghere de 3 ani, timp în care trebuie să presteze și 60 de zile de muncă în folosul comunității. Cea mai mare pedeapsă în dosarul respectiv dispusă până acum îl vizează pe Nicolae Popescu. După ce i-a fost respins apelul acesta a rămas cu condamnarea de 1 an și 6 luni, precum și cu obligația de a plăti către CE Oltenia suma de 73.428,48 lei, acuzația formulată atât la adresa sa cât și a celorlalți inculpați fiind de furt calificat în formă continuată.
Un alt inculpat din dosar, Constantin Cărăgui, a obținut o încetare a procesului penal după ce a ajuns la o înțelegere cu Complexul Energetic Oltenia, el fiind arestat preventiv, ca și ceilalți inculpați, timp de câteva luni bune. Procesul penal a încetat și față de Nicolae Ișfan, care, de asemenea, a încheiat un acord de mediere cu CEO. Fiecare din cei patru inculpați are de suportat însă cheltuieli judiciare de 6000 de lei, conform deciziei Tribunalului Gorj. Dosarul „Mafia Cărbunelui” a devenit public după descinderi de amploare efectuate în septembrie anul trecut în zonele Rovinari și Turceni, peste 20 de persoane fiind atunci reținute și duse la audieri. Cei mai mulți dintre inculpați sunt polițiști pe care anchetatorii i-au acuzat că primeau diverse șpăgi pentru a închide ochii la furtul de cărbune. CEO s-a constituit atunci parte civilă, invocând un prejudiciu de circa 3,5 milioane lei.

Vizualizări: 1,855

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: