Procesul lui Ciobotărică se apropie de o sentință. Şef din CEO, audiat ca martor

Ultimii doi martori au fost audiați marți în dosarul în care fostul director general Laurențiu Ciobotărică a fost trimis în judecată alături de alți doi șefi din Complexul Energetic Oltenia, respectiv Daniel Antonie și Dorina Jianu. Cei audiați sunt membri ai Consiliului de Supraveghere, ei trebuind să ofere explicații despre cele întâmplate în decembrie 2015, atunci când Directoratul CEO a luat decizia de a-i oferi drept plăți compensatorii lui Aurel Medințu suma de circa 130.000 de lei pentru a părăsi funcția de conducere în care acesta se afla. Directoratul era compus din Ciobotărică, Antonie și Medințu, la vot Medințu abținându-se. DNA susține că reglementările interne ale CEO dau dreptul doar Consiliului de Supraveghere să ia asemenea decizii în privința membrilor directoratului, ceea ce face ca acuzațiile de abuz în serviciu, în contextul deciziei Curții Constituționale, să fie tot mai „subțiri”.

„Am votat, dar nu ştiu dacă am fost la şedinţă!”

Martorii audiați la termenul de marți au vorbit despre responsabilitățile pe care le aveau și cine trebuia să decidă în privința eventualelor plăți compensatorii pe care le putea primi Medințu. Unul dintre cei audiați nu a putut să își aducă aminte dacă a participat sau nu la o astfel de ședință, cert fiind doar votul pe care acesta l-a exprimat prin intermediul Internetului.  Marius Andrei Roman a fost audiat preț de câteva minute, timp în care a precizat că ședințele de acest gen se țin și cu ajutorul Internetului, nefiind necesară prezența fizică  a celor din CS în sala de ședințe. Așa se face că Roman a menționat că a votat, dar fără să poată preciza dacă a fost la ședință în mod fizic sau virtual, de la distanță. „Sincer, am votat, dar nu știu dacă am fost, pentru că era vot electronic. Cu referire la ședința din 23 decembrie, am fost convocat la ședință, pe ordinea de zi fiind și încetarea contractului de mandat al domnului Medințu cu acordul părților. Am votat electronic pentru încetarea contratului de mandat, fără să se fi menționat plata unor compensații financiare”,  a menționat martorul.

„Nu pot să dau un răspuns clar”

Celălalt martor audiat a fost actualul președinte al CS-ului, Cornel Bobâlcă. El devenise membru în Consiliul de Supraveghere cu câteva săptămâni înainte de a fi luată decizia în privința lui Medințu. El a precizat că o asemenea decizie nu putea fi luată în Directorat, ci doar în CS. „Nu îmi amintesc, după atâta timp, dacă au fost și alte discuții legate de acest punct de pe ordinea de zi, dar s-a trecut la vot și eu, personal, am votat pentru încetarea contractului de mandat al domnului Medințu, prin acordul părților. Nu îmi amintesc dacă legat de acest subiect s-a discutat cu privire la acordarea de compensații financiare pentru domnul Medințu la încetarea contractului de mandat. Pe ordinea de zi nu figura ca, la încetare, să beneficieze de compensații financiare. Numirea și revocarea membrilor Directoratului era o atribuție a CS-ului, iar la încetarea calității de membru al Directoratului, prin acordul părților, aspectele privind acordarea plăților se făceau în baza contractului de mandat și a actului constitutiv. Nu pot să dau un răspuns clar în ceea ce privește acordarea sau nu de către Directorat a unor compensații financiare unui membru la încetarea contractului de mandat”, a declarat Bobâlcă.

Procesul celor trei directori din CEO se apropie de final, următorul termen fiind stabilit de instanță pentru data de 4 aprilie. Atunci ar urma să fie audiat și fostul director general Laurențiu Ciobotărică. Până acum, acesta și-a rezervat dreptul la tăcere, odată cu audierea ultimilor martori putând să răspundă în fața judecătorului pentru toate acuzațiile care i-au fost aduse.

Galerie foto



Vizualizări: 1,477

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: