Procurorii cer pedepse uriașe pentru Mircea Sandu și Mitică Dragomir

Procurorii cer pedepse cu executare orientate spre maximum, respectiv câte 14 ani, pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) Mircea Sandu şi pentru fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova. Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost condamnaţi, în luna iunie 2016, de Tribunalul Bucureşti, la câte trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, şi au fost stabilite despăgubiri către club de peste un miliard de lei. FRF a formulat apel, judecat de Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, la 20 iulie 2011, la o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, s-a hotărât excluderea provizorie a SC Fotbal Club „U” Craiova SA, excluderea fiind pusă pe seama încălcării grave a statutului Federaţiei, fără a se detalia şi motiva în ce au constat încălcările şi gravitatea lor.

Suma de 15.800.000 lei este considerată a fi prejudiciu cauzat prin infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, mai arată DNA. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ale Ligii Profesioniste de Fotbal.

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal au spus, prin intermediul unui comunicat de presă, că răspunzători pentru dezafilierea clubului Universitatea Craiova ar trebui să fie doar Dumitru Dragomir şi fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu. (A.P.)

Vizualizări: 1,476

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: