Profesori de nota 1 sau 2, cu pretenţii la titularizare. Vezi ce nota a luat fiul lui Hanu!

Peste trei sute de candidaţi la examenul de titularizare au aflat ieri rezultatele. La proba scrisă, de unde au chiulit sute de candidaţi, la prima vedere predomină notele mari. Evident, nu lipsesc notele de 1, dar sunt şi de 10. Cert este că la examenul din acest an au încercat să meargă la catedră sau să rămână în faţa clasei şi persoane cunoscute în judeţul nostru.

Ieri, cei peste 350 de candidaţi ce au mai rămas în concurs au aflat rezultatele, dar informaţii despre note au putut fi luate de pe site-ul Ministerului Educaţiei, care oricum periodic a căzut. Inspectorul general adjunct Ion Işfan nu a putut fi găsit la telefon sau a răspuns jurnaliştilor după pofte. În mare parte a zilei, a avut telefonul închis. Aceeaşi situaţie şi la afişarea rezultatelor de la Evaluarea Naţională, când inspectorul a fost găsit foarte greu.

Contestațiile s-au depus ieri la Inspectoratul Şcolar până la ora 21.00, dar şi azi între orele 8.00-14.00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 august.

Fiul lui Hanu, profesor de sport

Un al doilea 10 a fost obţinut de Anca Trocan, la Geografie, unde au fost cele mai bune note, doar trei candidaţi luând sub 7.

La Educaţie Fizică şi Sport cea mai mare notă a fost de 9,7, aceasta fiind trecută în dreptul numelui lui Tiberiu Curelea. La Sport a concurat şi Valentin Hanu, fiul primarului din Motru, Dorin Hanu, care a luat nota 7,25.

La examen a mai participat şi contracandidata primarului din Turburea Ion Bîrcă. Soţia fostului primar Ursulescu, Daniela Ursulescu, a luat nota 8.40 la disciplina Educaţie Tehnologică.  

Punctul din oficiu a fost luat de un severinean, venit la Târgu Jiu să dea examen la Limba Română. Note mici la Limba Engleză, un candidat rezolvând subiecte de 1,15 puncte, iar la Matematică au fost şi note de 2.

Un candidat la Religie Ortodoxă nu a fost ajutat de divinitate obţinând o notă de 2,05.

CONCURENŢĂ

La examen se înscriseseră 800 de candidaţi, dar la proba scrisă au mai venit doar 350. Pentru a se titulariza pe post un candidat are nevoie de minim media 7.00.

Concurența din acest an este destul de mare, având în vedere că au fost scoase la concurs 85 de posturi titularizabile și 97 de posturi netitularizabile. De asemenea, mai există și 145 de posturi incomplete.

REPARTIŢIE

Repartizarea pe posturi a candidaţilor care au obţinut minim 7.00 va avea loc  la nivelul centrelor de concurs, în data 13 august 2012, iar a candidaţilor care au obţinut cel puţin 5, în data de 16 august 2012. În baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general, directorii unităţilor de învăţământ încheie contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie 2012, cu personalul didactic repartizat.

Vizualizări: 236

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: