Protecţia Copilului a vândut aurul primit moştenire

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj a valorificat o parte din averea lăsată moştenire de către un asistat, în urmă cu aproximativ 3 ani. Este vorba despre 50 de grame de aur care s-au vândut cu aproximativ 70 de milioane de lei vechi. În perioada imediat următoare, instituţia va scoate la vânzare şi apartamentul cu două camere primit de la aceeaşi persoană. Potrivit dorinţei acestuia, toţi banii vor fi folosiţi în vederea achiziţionării unei case spaţioase pentru persoanele adulte cu handicap.

Teodor Buică din Târgu Jiu şi-a donat toate bunurile şi banii agonisiţi de-a lungul vieţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţiei Copilului Gorj, în urmă cu trei ani, cu puţin timp înainte de a muri. 

Bărbatul, de profesie inginer, fusese căsătorit, soţia îi decedase şi nu avea urmaşi. În timpul vieţii acesta perfectase anumite forme legale cu soţia, care permiteau ca acela care trăieşte mai mult să posede toate bunurile. Înainte cu două luni de a muri, bătrânul a beneficiat de serviciile de protecţie socială de la Suseni şi a fost de acord ca apartamentul, bijuteriile familiei şi suma de aproximativ 650 de milioane de lei vechi să fie lăsate moştenire DGASPC Gorj. Dorinţa acestuia a fost ca întreaga avere să fie folosită în beneficiul persoanelor adulte cu handicap.

Peste 50 de grame de aur valorificate

După circa trei ani, DGASPC Gorj a valorificat aurul contra sumei de 70 de milioane de lei vechi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei suma respectivă a fost depusă la bancă, în acelaşi cont în care au fost depuşi banii lăsaţi moştenire de aceeaşi persoană. “Am valorificat bijuteriile şi aurul dentar primit moştenire de la un fost asistat. Cele 50 de grame de aur le-am achiziţionat contra sumei de 70 de milioane de lei vechi. Banii au fost depuşi la bancă, alături de suma peste 650 de milioane pe care am primit-o. În momentul de faţă, se efectuează procedurile pentru scoaterea la vânzare a apartamentului cu două camere. În cel mai scurt timp acesta să fie vândut la preţul pieţei. Toţi bani vor fi folosiţi pentru achiziţionarea unei case în mediul rural în vederea dezvoltării unui serviciu social rezidenţial pentru persoanele adulte cu handicap. Asta a fost dorinţa asistatului, dar apartamentul lăsat moştenire nu este destul de spaţios pentru a putea fi amenajat în acest sens”, a declarat Gheorghe Zisu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: