Puștiul de la Șirineasa, sprijinit de vedeta Florin Costea

Două dintre cele opt goluri marcate de echipa lui Nicu Sarcină în meciul cu Nuova Mama Mia poartă semnătura unui puști de 19 ani, revenit în teren după o accidentare. Este vorba de Raul Horumbă, care aspiră la un loc de titular la ACS Șirineasa, lider detașat în Liga a III-a.

Raul Horumbă a reuşit primele sale goluri pentru Şirineasa în acest sezon în partida din etapa din weekend-ul trecut cu Mama Mia Becicherecu Mic (scor 8-0). Tânărul a revenit pe teren după o operație. „Am avut o perioadă mai nasoală din cauza unei accidentări la genunchi. Mai exact, am avut un chist la genunchiul drept, astfel că în luna august am suferit o intervenţie chirurgicală. Operaţia a decurs bine şi a durat patru ore. Am revenit pe gazon la două luni de la operaţie, în luna octombrie. Acum sunt bine, am încredere în mine, mă simt bine şi vreau să joc cât mai multe meciuri titular”, a spus fotbalistul pentru liga2.ro.

Raul Horumbă spune că Florin Costea este principalul lui sprijin. „Pe Florin Costea îl ştiu de când jucam la Vâlcea. M-am împrietenit cu el, iar de când a venit şi el la Petroşani (n.r. - unde joacă Şirineasa) ne-am cunoscut şi mai bine. Făcând antrenamente alături de el mă simt mai motivat şi mai ambiţios să ajung şi eu să joc la prima ligă. Mă încurajează atât el, cât şi antrenorii. Mulţi pariază pe talentul meu”, spune Horumbă.

Vizualizări: 1,299

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: