Răuţ, deranjat de poziţiile pro Băsescu ale primarilor

Ion Răuţ, purtătorul de cuvânt al PNL Gorj, este vizibil deranjat de faptul că tot mai mulţi primari declară că îl susţin pe Traian Băsescu. Rauţ a luat foc când a aflat că şi  primarul liberal de la Samarineşti, Marian Ardeiu, este de partea candidatului democrat liberal. „Avertizez conducerea Partidului Democrat-Liberal şi a PSD să se abţină de la racolările de primari PNL folosindu-se de manipularea că urmează o participare la guvernare fie cu unii, fie cu ceilalţi. Noi nu avem şi nici nu vom încheia vreun protocol până după turul 1 de la prezidenţiale, interesul fiind unul pentru România”, a declarat Răuţ. Despre Marian Ardeiu, purtătorul de cuvânt al PNL, susţine că primarul nu a declarat niciodată că îl va susţine pe Băsescu, desi înregistrarea audio stă mărturie în acest sens.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: