Război între pedelişti şi peremişti

Preşedintele PD-L Gorj, Dan Vîlceanu, le dă replică peremiştilor care vor să-i schimbe viceprimarul din Padeş. „Le schimb şi eu viceprimarul din Băleşti”, avertizează Vîlceanu.

Liderul democrat-liberalilor nu vrea să piardă avantajul politic din comuna condusă de Mihai Troacă. La Padeş, pedeliştii au în prezent primarul, viceprimarul şi majoritate cu PRM în consiliul local. Social-democraţii au făcut la Padeş majoritate cu PRM şi vor să-l demită pe vicele pedelist Cristian Elena.

Liderul organizaţiei judeţene Gheorghe Bucălăete a declarat că PRM n-a decis încă dacă va face majoritate cu USL la Padeş.

Cât despre ameninţarea liderului PDL Gorj, Dan Vâlceanu, că PRM va pierde scaunul de viceprimar la Băleşti dacă face vreo mişcare la Padeş, Bucălăete răspunde cu aceeaşi monedă: îi aminteşte de majoritatea PDL-PRM de la Bumbeşti-Piţic. „Nu cred că este cazul de răzbunări. Nu îmi este teamă că voi pierde postul de la Băleşti, acolo avem 5 consilieri şi mai sunt şi alte formaţiuni politice care-l susţin pe Mădălin Ungureanu”, a precizat preşedintele PRM Gorj la Radio Infinit. (M.M.)

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: