Ambasada Rusiei a donat (chiar s-a întâmplat, n-ați citit-o pe site-uri de glume) 100 de euro pentru ”Cumințenia Pământului”, dar, ca să zic așa, n-a făcut-o gratuit. De ăia 100 de euro și-au cumpărat spațiu publicitar pe care altfel ar fi plătit zeci de mii bune de euro. Tupeiști? Categoric. Creativi? La fel de categoric.
În acel spațiu publicitar, Ambasada Rusiei a reacționat la videoclipul ”Ultimul tren”, folosit în campania ”Brâncuși e al meu”, produs de agenția Papaya, care arată cum niște trenuri rusești ne iau chestii din țară (tezaurul, bogăția, cutare) în timp ce doi copii privesc triști cum trec vagoanele. În varianta proprie de clip, aluzie clară la cel românesc (chiar împrumută niște imagini din acesta), Ambasada Rusiei ne pune în vedere cu un ton arogant de la bun început: ”Istoria nu a fost scrisă de actori pe platoul de filmare, ci de soldați pe câmpul de luptă.” Apoi ne-a amintit cu armata română și cea rusă au luptat împreună în cele două războaie mondiale, prima oară pentru ”independența României”, apoi pentru ”independența Europei”. Măcar atâta lucru au avut decența să spună: că-n al doilea n-a mai fost vorba despre independența României. E adevărat, tot rușii se scuză cumva pentru că au pus România sub jug sovietic imediat după Yalta, amintindu-ne că România s-a reconstruit economic și social cu ajutorul Uniunii Sovietice.
Un pic ofuscat, Ministerul Afacerilor Externe român răspunde, la o zi distanță, printr-un comunicat: ”Apreciem contribuția Ambasadei Federației Ruse la recuperarea patrimoniului național românesc și o încurajăm să continue această abordare. Totodată, încurajăm susținerea campaniei de către orice actor public sau privat, în spiritul respectului pentru valorile culturale ale poporului român. Pare însă mai puțin explicabilă asocierea acestui demers cu un mesaj media, asumat de Ambasada Federației Ruse, mesaj care promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relațiilor bilaterale.”
Știți bancul ăla cu judecătorul care ascultă ambele părți și spune fiecăreia că are dreptate? După care grefierul își permite să remarce că nu pot avea amândoi dreptate, așa că judecătorul plusează: ”și tu ai dreptate”. Cam așa și cu istoria și modul în care alegem să ne raportăm la ea.
Rușii au pe undeva dreptate cu războiul și cu reconstrucția (dar cu ce preț s-a făcut aceasta, vai!), dar și MAE are dreptate că gestul rușilor de a dona o sumă modică pentru opera lui Brâncuși este, după toate judecățile, abject și golănesc. Specific președintelui Rusiei, de altfel. De ce îl calific așa? Pentru că industrializarea aia a presupus în bună măsură mutarea industriei românești la pachet, laolaltă cu restul tezaurului, în Rusia, și mai ales pentru că rușii l-au urât pe Brâncuși și tot ceea ce reprezenta el, adică un simbol al umanității și civilizației care, prin mici bucăți de piatră, se împotrivea nerostit, dar puternic, întregului sistem comunist.
Într-adevăr, dac-aș fi fost Ministerul Afacerilor Externe, le-aș fi virat rușilor de la ambasadă banii înapoi, cu un euro în plus, să nu le rămânem datori nici cu comisionul.