RECHIZITORIU: Afaceristul Ţârcă, „uşurat” în conturi de contabilă!

Oricât de greu i-a venit să creadă, omul de afaceri Nicolae Ţârcă şi-a văzut o parte din afacere pusă pe butuci şi cu ajutorul contabilei pe care a avut-o la firma care l-a făcut cunoscut la un moment dat nu doar prin judeţ, ci şi în ţară. Carina Elena Stegăroiu, lector universitar şi expert contabil, a profitat de naivitatea afaceristului şi l-a „făcut la buzunar”, de fapt în conturi, de unde a luat banii în interesul său şi al câtorva rude, femeia fiind acum trimisă în judecată pentru faptele sale.

În toamna lui 2011, Carina Elena Stegăroiu a fost încătuşată de anchetatori pentru 24 de ore, dar a fost lăsată liberă pentru că instanţele de judecată au considerat că ancheta se poate derula şi cu suspecta în stare de libertate. Înainte de acest episod anchetatorii au avut parte de o muncă uriaşă, luând la puricat toate conturile şi tranzacţiile firmei lui Nicolae Ţârcă, pentru a descoperi de unde şi cât s-a furat, de fapt. Ancheta a început după ce Ţârcă, în calitate de asociat unic, şi administratorul firmei sale, Ionela Răvaşi, au încercat să contracteze un credit bancar, care presupunea o serie de acte contabile.

Actele care le-au trecut însă prin mână i-au lăsat fără prea multe cuvinte şi, după ce au înghiţit în sec, cei doi şi-au dat seama că cineva i-a tras pe sfoară. Evident că au încercat să clarifice lucrurile cu contabila firmei, Stegăroiu eschivându-se însă de mai multe ori în a lămuri situaţia banilor lipsă din conturi. Adevărul a ieşit la iveală doar când contabila a plecat la mare, la începutul lui iulie 2011, când firma a intrat într-un inventar general, iar de la Finanţe au fost obţinute mai multe documente din care reieşea clar că cineva şi-a băgat mâinile până la coate şi a luat din banii societăţii.

Reţeta furtului

„Partea vătămată a constatat că o serie de extrase de cont existente în dosarele de gestiune au fost falsificate cu privire la codurile IBAN şi denumirea destinatarului, astfel încât sume mari de bani să pară la o primă vedere, fără a se intra în detaliu, că au fost virate ca taxe si impozite la bugetul de stat sau cu titlu de plăţi către furnizori, în realitate destinaţia sumelor fiind către conturile personale ale inculpatei şi ale apropiaţilor săi”, se precizează în rechizitoriul procurorilor, prin „apropiaţi” anchetatorii înţelegând atât soţul Carine Stegăroiu, cât şi o cumnată, o nepoată, o fostă studentă şi o contabilă de la firma pe care aceasta o avea împreună cu rudele sale şi pe care a folosit-o în golirea conturilor lui Ţârcă.

Banii au fost luaţi atât din contul de Trezorerie al firmei, cât şi din cel de la o bancă comercială, pentru început Stegăroiu încercându-şi norocul cu 400 de lei. Pentru că nimeni nu şi-a dat seama de manevrele sale, fosta contabilă a început să falsifice semnătura şefului său sau să îi ceară acestuia, pe încredere, cecuri semnate în alb. Astfel, sumele retrase din conturile firmei în interesul personal au crescut la ordinul miilor, ajungându-se şi la 15.000 de lei. O parte din bani au fost folosiţi şi la achiziţionarea de bunuri personale şi aparatură electrocasnică, pe care inculpata le-a dus acasă şi prezentându-le drept „cadou de la firmă”.

A scăpat de avere, nu şi de dosar!

Ţârcă a încercat să nu o aducă pe Stegăroiu în postura de a da declaraţii pe la Poliţie şi Parchet şi cum a revenit din concediul de la mare a chemat-o pe aceasta la o întâlnire, în prezenta unor avocaţi, pentru ca femeia să se angajeze că repară lucrurile şi aduce contabilitatea firmei la zi, în mod corect. Pe principiul că pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti, Stegăroiu a semnat un astfel de „Angajament”, după cum reiese din rechizitoriul procurorilor, dar, la scurt timp, a început să îşi vândă averea. Şi-a înstrăinat maşina, casa şi cam tot ce avea, rămânând proprietară pe o remorcuţă pe care numai sechestru nu se putea pune pentru recuperarea prejudiciului, lucru remarcat şi de anchetatori.

„Caracterizând persoana inculpatei, reţinem că aceasta a avut o atitudine total nesinceră, nerecunoscând săvârşirea infracţiunii, din contră, folosindu-se de cunoştinţele financiar-contabile pe care le are a încercat să zădărnicească aflarea adevărului şi nu este cunoscută cu antecedente penale.

Faptele inculpatei sunt cu atât mai grave cu cât aceasta are calitatea de lector universitar doctor şi de expert contabil, aceste calităţi fiind de natură a crea părţii civile convingerea că este un economist cu experienţă şi cu probitate morală, un bun manager şi o persoană cu calităţi în organizarea evidenţei contabile”, se menţionează în rechizitoriul înaintat spre judecare Judecătoriei Târgu Jiu.

Dosar şi pentru colegii experţi

Prin acelaşi document procurorul de caz a dispus disjungerea unui dosar penal în care să fie făcute verificări cu privire la trei experţi contabili care, pe parcursul cercetărilor, au emis către Parchet documente în cadrul unei expertize contabile prin care inculpata era considerată nevinovată, iar pentru prejudiciul cauzat firmei era găsit responsabil administratorul societăţii. Procurorul de caz a solicitat ca IPJ Gorj să facă cercetări în privinţa celor trei sub acuzaţia de mărturie mincinoasă.

Vizualizări: 41


comments powered by Disqus

Alte articole din Justiție:

Citește și: