Replică Bankwatch România

Ca urmare a articolului "Protest la Roşiuţa. Roşca: Oamenii sunt dispuşi să plece pe jos la Bucureşti", publicat pe siteul Pandurul în data de 16.04.2018, asociația Bankwatch România a solicitat următorul drept la replică:

Asociația Bankwatch România nu a solicitat suspendarea licenței de exploatare a Carierei Roșiuța, ci a acordului de mediu nr. 5/2016 pentru extinderea carierei. Această cerere a fost respinsă de instanță pe 31.01.2017, iar recursul a fost de asemenea respins pe 03.07.2017. Experții care s-au deplasat la carieră au făcut acest lucru pentru dosarul în care solicităm anularea acordului de mediu mai sus menționat. În această situație, atât funcționarea în perimetrul existent precum și extinderea nu sunt afectate în nici un fel până la pronunțarea definitivă a instanței. Piedicile reale în exploatarea cărbunelui sunt nefuncționarea excavatoarelor, necesitatea exproprierilor, lipsa avizelor pentru defrișări etc.

De altfel, Asociația Bankwatch nu a solicitat niciodată suspendarea exploatării carierelor care funcționează legal sau oprirea peste noapte a termocentralelor pe cărbune. Considerăm că astăzi România are nevoie de această electricitate, iar eliminarea sa din sistem trebuie să se facă treptat, fiind înlocuită cu soluții nepoluante pentru a nu fi afectată siguranța sistemului energetic. Pentru ca acest lucru să se întâmple până în 2030, în afară de investițiile în capacități de producție trebuie găsite soluții pentru miile de lucrători din CEO. Încercând să identificăm și să susținem alternative economice pentru județ, în octombrie 2016 ne-am întâlnit cu reprezentanții principalelor federații sindicale (FNME și Univers). Cu această ocazie, ne exprimăm încă o dată dorința de a dialoga și colabora cu aceste organizații, având în comun obiectivul ca Gorjul să nu fie pierzător în tranziția energetică.

Vizualizări: 1,673

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: