Republica Mafiotă România

Românii sunt hoţi dintr-un singur motiv. Pentru că sunt conduşi de hoţi. Cine nu a furat, cine nu a făcut o şmecherie în ultimii 25 de ani, nu s-a îmbogăţit în România. Pentru că Republica Mafiotă România nu permite oamenilor cinstiţi şi corecţi să câştige bine.

Corupţia este atât de generalizată în România, că nici nu mai este clar cine pe cine corupe. Omul de afaceri dă şpagă să obţină lucrări sau ministrul/primarul cere şpagă să dea lucrări? Ori ca să le deconteze pe cele efectuate. Are un om de afaceri cinstit acces la lucrări cu statul sau moare dacă nu dă şpagă? Studentul dă mită să treacă un examen sau profesorul cere, că altfel nu îl trece? Are un student corect şansa la nota pe care o merită? Pacientul dă şpagă să fie mai bine tratat sau nu este tratat dacă nu dă şpagă? I se ia şansa la viaţă dacă nu vrea să dea mită? Statul român este construit de aşa natură încât fără şpagă nu se poate. Nimeni nu dă şpagă de drag. Mai ales atunci când şpaga este pentru lucruri care ni se cuvin. Cum ar fi asistenţa medicală.

Direcţia Naţională Anticorupţie are rostul ei în această poveste de combatere a şpăgii, dar nu este suficient. Statul trebuie restructurat din temelii. Totul trebuie să se bazeze pe informatizare, pe reguli puţine şi clare. Altfel, vedem că în ciuda arestărilor zilnice nu se schimbă nimic. Aparatul de stat trebuie construit de aşa natură încât omul care acum dă şpagă să nu mai interacţioneze cu omul care ia, decât prin internet.

Un alt aspect care trebuie pus la punct este momentul când începe şi când se termină o anchetă penală. Nu este normal să dureze opt ani ancheta în dosarul „Şova”, de exemplu, câtă vreme afacerea era publică din 2008. Sau afacerea „Cărbune pentru Serbia”, despre care s-a scris de la semnarea contractului şi ar fi putut fi stopată înainte de a produce pierderi imense. Şi sunt mii şi mii de exemple la nivelul ţării. În cele mai multe cazuri, DNA începe ancheta când jaful are proporţii imense. Şi te întrebi, de ce au dormit procurorii atâţia ani?

Vizualizări: 677

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: