S-a dat comisar şi a înşelat un patron din Târgu-Jiu

Are 28 de ani şi este escroc. S-a dat drept comisar al Gărzii Financiare pentru a obţine copii după documentele unei firme, pe baza lor a făcut o ştampilă cu care a încheiat 18 abonamente de telefonie mobilă. Cele 18 telefoane performante le-a valorificat înainte de a fi prins de poliţişti. Tânărul va sta 29 de zile după gratii.

Un târgujian de 28 de ani a fost arestat pentru 29 de zile  sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Tânărul a contactat un administrator din  Târgu-Jiu şi, dându-se drept comisar al Gărzii Financiare, i-a solicitat patronului să îi transmită o copie a actului său de identitate, precum şi documentele societăţii comerciale pe care acesta o administrează. Folosindu-se de documente, suspectul le-a falsificat, a confecţionat în fals şi o ştampilă, iar apoi a mers la o firmă de telefonie, unde a încheiat mai multe abonamente şi a luat optsprezece telefoane pe care le-a valorificat.

Suspectul a fost dat pe mâne poliţiei chiar de administratorul pe care l-a înşelat, după ce acesta a fost contactat de reprezentanţii unei companii de telefonie mobilă, pentru a confirma faptul că urmează să încheie optsprezece contracte de abonament. Administratorul s-a prezentat la prima reprezentanţă şi acolo a constatat că  o altă persoană, folosind o carte de identitate falsă ce conţinea datele sale personale, solicită contractele de abonament în numele său şi a anunţat imediat poliţia, însă suspectul reuşise să valorifice telefoanele primite la abonamente.

Oamenii legii au demarat imediat cercetări şi l-au depistat pe suspect la o altă firmă de telefonie, unde încerca să facă acelaşi lucru. Tânărul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore şi vineri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: