S-a majorat indemnizaţia de creştere a copilului

Părinţii care intră în concediu de creştere a copilului vor primi începând cu luna octombrie o indemnizaţie mărită. Mai exact, 85% din venitul net, dar nu mai mult de 3.400 lei, dacă aleg concediu de un an, şi 1.200 lei, dacă aleg să stea acasă cu copilul de 2 ani.

Indemnizaţia de creştere a copilului revine la 85% din venitul net începând cu drepturile aferente lunii octombrie. “Ca urmare a noilor reglementări legislative  se stabileşte cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copiilor la 85% din media veniturilor nete ale persoanei realizate în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului, cu menţinerea limitelor minime şi maxime, respectiv de 1.200 şi 3.400 de lei, dar în acelaşi timp cu dreptul de acordare a stimulentului de inserţie şi pentru persoanele care au optat pentru concediu până la vârsta de doi ani”, a declarat Gina Monica Podaru, directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Gorj. De asemenea, tot începând cu luna în curs, se elimină limitarea la trei naşteri a situaţiilor pentru care se acordă concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor.

Până în această lună, legea limita acordarea concediului pentru creşterea copilului şi a indemnizaţiei la trei naşteri. Noile reglementări legislative nu mai obligă persoanele singure să-şi achite taxele şi impozitele locale pentru a putea beneficia de indemnizaţia pentru creşterea copilului. “A fost flexibilizată condiţia de achitare a taxelor şi impozitelor locale. Verificarea se va face doar în cazul beneficiarilor care au drepturi stabilite de cel puţin şase luni şi vor fi excluse de la această verificare familiile monoparentale. În temeiul legii, autorităţile locale pot aproba scutiri, reduceri sau eşalonări de la plata impozitelor pentru beneficiari”, a mai precizat Gina Monica Podaru.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: