S-a stabilit preşedintele BEC Turburea

Gheorghe Focşan şi Lavinia Ilie sunt magistraţii care vor conduce Biroul Electoral al Circumscripţiei 65 din Turburea. Cei doi au fost stabiliţi prin tragere la sorţi. Prefectul Ion Florescu a emis ordinele pentru numerotarea Circumscripţiei Electorale Turburea şi a aprobat planul calendaristic al desfăşurarii procesului electoral. Sâmbătă au fost desemnaţi şi magistratii care vor conduce Biroul Electoral de Circumscripţie. „Preşedinte este prim-procurorul Gheorghe Focşan, iar locţiitor este prim-procuror Lavinia Ilie. Cei doi sunt doi magistraţi asupra cărora nu se pot pune semne de întrebare. Noi, ca şi instituţie, suntem încântaţi că de data aceasta, la alegerile de la Turburea, s-au înscris doi magistraţi, oameni cu o moralitate ridicată“, a declarat subprefectul Marcel Romanescu.  Subprefectul consideră că la alegerile, care vor avea loc pe data de 23 august, nu vor fi probleme în organizarea alegerilor de la Turburea. „Sperăm că nu vom avea probleme în organizarea alegerilor de la Turburea, iar cel mai bun dintre candidaţi să câştige“, a mai adăugat Romanescu. Ieri, partidele politice şi-au depus şi listele cu reprezentanţi ce vor face parte din circumscripţia electorală. „Partidele poltice şi-au desemnat reprezentanti în birourile de circumscripţie, urmând ca la o dată ulterioară pe care o vom comunica să îşi desemneze şi reprezentanţi în secţiile de votare“, a precizat Romanescu. Persoanele interesate de funcţia de primar îşi pot înregistra candidatura până la data de 3 august. Campania electorala va incepe pe 8 august şi se va încheia în ziua de 22. La alegeri sunt aşteptaţi să îşi exercite dreptul de vot, pe 23 august, peste 3.500 de locuitori ai comunei Turburea, postul de primar rămânând liber după decesul lui Daniel Ursulescu în urma unui accident rutier. 
 


Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: