S-a stins din viaţă un cunoscut dascăl din Târgu Cărbuneşti

Doliu la Târgu Cărbuneşti! Profesorul şi omul de cultură Valentin Boţoţeanu s-a stins din viaţă în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 75 de ani. Valentin Boţoţeanu a fost primul director al Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu. „Colectivul Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu aduce un pios omagiu regretatului profesor Valentin Boţoteanu, primul director al şcolii, în perioada 1972-1973. Transmitem pe această cale sincere condoleanţe familiei îndoliate”, au transmis reprezentanţii Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu.
Valentin Boţoţeanu s-a născut la 22 februarie 1942, în comuna Baia de Fier. A urmat liceul seminar teologic, apoi Şcoala populară - secţia canto la Craiova, însă a absolvit şi Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti. După ce timp de cinci ani a fost director al Casei de cultură a raionului Târgu Cărbuneşti, în perioada 1963-1968, Boţoţeanu a fost numit în funcţia de director al Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu. A mai condus corul Casei de Cultură Târgu Cărbuneşti, corul şi grupul vocal al miliţiei şi securităţii din Gorj, cu care a avut nenumărate succese în plan naţional. Valentin Boţoţeanu a fost profesor la Şcoala generală şi Colegiul Naţional „Tudor Arghezi“ din Târgu Cărbuneşti, dar şi preşedinte al Centrului Cultural „Tudor Arghezi“.

Slujba de înmormântare va avea loc joi, 21 septembrie, ora 12.00, la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Târgu Cărbuneşti. 

Vizualizări: 6,329

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: