Salariaţii SNLO cer conducerii anularea unei licitaţii dubioase

Conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) a fost sesizată ieri de către un grup de salariaţi de la Exploatarea de Carieră Berbeşti din cadrul SNLO că doi directori de la unitatea minieră unde sunt angajaţi fură banul public cu ajutorul firmelor de pază. Mai exact se încearcă atribuirea serviciului de pază unei firme al cărui responsabil de zonă are de recuperat nişte datorii de la directorul carierei, firmă care la rândul ei ar urma să subcontracteze serviciile unei alte firme care în prezent îl sprijină pe directorul carierei să vândă ilegal cărbune. Nu sunt singurele acuze aduse directorului carierei, cei ce au făcut sesizarea susţin că sunt trimişi periodic în concediu fără a fi plătiţi.

În sesizarea către SNLO este specificat faptul că săptămâna viitoare, în data de 19 aprilie, va fi organizată licitaţia pentru atribuirea serviciului de pază la E.C Berbeşti. Potrivit salariaţilor în cauză, ce au hotărât să rămână în anonimat, au fost trimise scrisori de prezentare la licitaţie înainte de a se forma Comisia de Licitaţie iar în spatele  celor trei firme invitate sunt persoane ce sprijină conducerea carierei să vândă cărbune fără documente. „S-au transmis scrisori de prezentare la licitaţie la firma ce păzeşte în prezent la E.C Berbeşti respectiv S.C Sistem Pro Guard S.RL societate care este pe mână cu directorul Milorad Cumpănăşoiu, lucru cert că directorul Milorad vinde camioane de cărbune iar paznicii firmei nu notează camioanele pentru a nu se ţine evidenţa lor“, este precizat în sesizare.

O nouă firmă, noi acuze

Nu este singura firmă de pază invitată de către conducerea carierei să participe la licitaţie. O altă scrisoare de prezentare a fost transmisă către S.C. Stil Guard S.R.L. cu sediul în Bucureşti şi punct de lucru în Vâlcea. Din sesizarea salariaţilor directorul carierei, Milorad Cumpănăşoiu are datorii faţă de responsabilul zonal al firmei în persoana Marian Popescu şi încearcă să scape de ele prin atribuirea contractului de pază acestei firme „Din sugestiile primite de noi de la Milorad Cumpănăşoiu licitaţia trebuie câştigată de către S.C. Stil Guard S.R.L. deoarece directorul carierei are datorii faţă de Marian  Popescu. Se aude că după ce Stil Guard va câştiga licitaţia aceasta va subcontracta serviciile de pază către S.C. Sistem Pro Guard S.R.L. deoarece directorul Milorad este pe mână cu patronul Sistem Pro Guard“, este precizat în sesizare.

Salariaţii E.C. Berleşti cer SNLO anularea licitaţiei

S.C. Gardienii  S.R.L. este a treia firmă către care s-ar fi transmis scrisoare de participare la licitaţie. Grupul de salariaţi în cauză susţine că şi în spatele acestei firme se ascund multe ilegalităţi. Firma în cauză prestează paza la E.C. Alunu unde director este Nicolae Pandia un bun „prieten“ de afaceri ilegale al directorului Cumpănăşoiu.

Sesizarea a fost primită pe fax de către conducerea SNLO dar nu a fost exprimat un punct de vedere referitor la această problemă, urmând a se verifica dacă lucrurile stau într-adevăr aşa cum au fost relatate de către salariaţii respectivi. Nici reprezentanţii firmelor de pază acuzate nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei.

Vizualizări: 246

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: