Sânge de la poliţişti. Oamenii legii au donat pentru bolnavi

Zeci de poliţişti au luat, vineri, cu asalt Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu. Nu aveau programate descinderi. Au mers să facă o faptă bună. Oamenii legii au donat sânge pentru bolnavii care au nevoie de o şansă la viaţă. Au făcut bine de două ori. Tichetele primite de la Centrul de Transfuzii în schimbul sângelui vor ajunge la copiii aflaţi în grija statului.

Aproximativ treizeci de poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj au donat sânge. În timp ce unii au fost la prima experienţă, alţii au carnete de donatori şi fac acest lucru frecvent. „Am considerat că este un gest frumos şi îi îndemnăm şi pe alţii să facă acelaşi lucru. Vom dona tichetele unui centru de copii. Ei au mai mare nevoie de acestea”, ne-a declarat agentul de poliţie Florin Dumitrache.

„Fiind donator, ştiu că orice picătură de sânge este importantă. De câte ori va fi nevoie, se va găsi sprijin la Inspectoratul de Poliţie. Eu sunt donator înregistrat în alt judeţ, dar dacă pot face bine şi la Gorj, nu e nicio problemă”, a explicat comisarul de poliţie Decebal Davidoiu, şeful Serviciului Rutier Gorj.

Grupele comune, deficitare

Sângele donat de poliţişti a venit ca o gură de oxigen pentru bolnavii care au atât de multă nevoie. „Ne confruntăm cu o lipsă acută la grupa A2 pozitiv. Chiar dacă este o grupă comună, de două săptămâni ni se solicită în cantităţi foarte mari. Sunt mulţi bolnavi, cu consum mare şi nu am fi putut face faţă. Dacă nu ar fi donat sânge poliţiştii, am fi avut doar cinci donatori. Vă daţi seama că nu am fi putut acoperi întregul judeţ cu doar cinci unităţi de sânge”, ne-a spus Călina Căluţoiu, directorul Centrului de Transfuzii Târgu Jiu.

Tichetele de masă primite de la Centrul de Transfuzii vor fi donate copiilor aflaţi în grija statului.

Galerie foto



Vizualizări: 465

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: