Sârbii s-au ţinut de glume... bune

Doi dintre sârbii de la echipă, Martinovic şi Raskovic, au intrat pe teren cu trusa medicală pe timpul jocului pentru a-i acorda chipurile îngrijiri medicale lui Câju cu care vorbiseră în prealabil să se dea accidentat. Momentul a stârnit aplauze pentru cei doi şi amuzamentul staff-ului de la Pandurii. „Ne-a dat de gândit intrarea lui Martinovic şi Raskovic, iar începând de mâine îl voi elibera din funcţie pe doctorul Şerban. Domnul Cârţu va fi în pericol dacă de sănătatea sa se va ocupa Martinovic şi Raskovic”, a explicat la final în glumă Daniel Băloi, referindu-se la răceala cu care se confruntă antrenorul Cârţu.

Preşedintele Condescu a intrat şi el în jocul sârbilor dar şi al portarului Stanca ce le-a permis liceenilor să egaleze. „Nu prea am dat prime de joc astăzi. M-a cam enervat Stanca pentru nu şi-a respectat sarcinile de joc şi a fost suspectat de blat, dar dacă va fi schimbat cu Mingote la meciul următor, poate le dăm şi ceva prime. Cred că îl dăm pe Stanca împrumut vreo 2-3 ani de zile la Liceul Ecaterina. Nu de aia, dar poate o să poată să pregătească şi el ceva elevi”, a declarat preşedintele după meci fără să-i uite pe cei doi medici de ocazie: „Raskovic şi Martinovic au făcut pe medicii şi nu au cerut prima aceea de 2000 de euro. Poate pentru unii este a doua lor meserie! În orice caz, cei care nu au muncit destul în terenul de joc astăzi, vor mai veni o dată aici. Nu o să-i trimit la plantat de pomi, ci doar să vină aici să promoveze sportul. Singurul care a demonstrat că este fotbalist şi care a marcat din nou aşa cum ne-a obişnuit este Păcurar. El este cel mai serios.”

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: