Scandal cât casa în muzica din Târgu Jiu. „Şi-au bătut joc de nişte copii!”

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară şi Folk „Coloana Infinitului”, aflat anul acesta la cea de-a X-a ediţie, i-a lăsat pe câţiva părinţi cu un gust amar. Asta pentru că, spun ei, condiţiile au fost jalnice, iar din juriu au făcut parte profesori de muzică ce aveau elevi în concurs.

Unul dintre părinţii nemulţumiţi este Sorin Niculescu, tatăl lui Mario Niculescu, cel care a câştigat o mulţime de trofee, premii I şi importante recunoaşteri atât la nivel naţional, cât şi internaţional.  La Festivalul „Coloana Infinitului”, Mario s-a clasat pe locul I la Folk şi locul III la Muzică Uşoară. Nu asta este supărarea, spune tatăl băiatului, ci mai degrabă organizarea. „Au cântat fără spectatori, n-au avut loc amenjat pentru părinţi, ne-au băgat într-un ţarc, în spatele scenei, în faţă copiii ascultau cum urlau ceilalţi copii din tiribombele de pe Insuliţă. Copiii n-au avut nici unde să-şi facă nevoile. Organizarea a fost mizerabilă, lipsa de transparenţă, pentru că eu am cerut fişele de notare şi au refuzat categoric. Şi-au bătut joc de nişte copii”, a declarat Sorin Niculescu.

Profesorul de muzică uşoară din cadrul Palatului Copiilor, Laurenţiu Pănoiu, susţine că Mario nu i-ar fi elev şi că se foloseşte de numele instituţiei pentru a putea participa în concursuri. „El spune că este elev la Palatul Copiilor, dar el nu vine la ore, nu este elevul meu, nu participă, el doar se duce la concursuri şi spune că este elevul meu ca să poată să scrie oamenii aceia pe diplomă ceva, dar elevii mei sunt prezenţi la ore, nu doar la concursuri”, a spus Laurenţiu Pănoiu, profesor de muzică uşoară la Palatul Copiilor.

„Am vrut să fac bine Palatului”

Referitor la aceste acuzaţii, Sorin Niculescu spune că băiatul său este elev al Palatului Copiilor şi merge la ore după posibilităţi. „A fost şi la ore, n-a fost la aşa de multe ore, pentru că el şi-a pus orele de dimineaţă, copilul are şi şcoală. Eu am vrut să fac un bine Palatului, însă noi putem participa şi am participat în numele şcolii generale, în numele şcolii de canto unde mai merge profesorul, şi chiar în nume propriu”, a declarat Sorin Niculescu.

Lăsând la o parte toate aceste aspecte, Trofeul Festivalului „Coloana Infinitului” a rămas la Târgu Jiu în acest an. Mihai Cătălin Turbatu a obţinut trofeul la muzică uşoară, iar Raluca Dragotă la muzică folk.

Vizualizări: 5,631

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: