Scandal cu împușcături într-un cartier din Târgu Jiu

Au răsunat focuri de armă în cartierul Pandurașul, acolo unde două clanuri de romi din zona Obreja s-au luat la bătaie. Scandalul a degenerat, o femeie ajungând împușcată la spital. Glonțul i-a afectat umărul, rudele ei susținând că agresorii îi amenință cu moartea și le cer de o bună perioadă de timp o taxă de protecție de 100.000 de euro.

 

Silvia Bobu este femeia de 30 de ani împușcată și transportată de urgență la spital. Soacra ei și alte rude au stat duminică noaptea în fața Spitalului Județean, așteptând vești de la medicii care au operat-o pe femeie pentru a-i salva viața. „Am aici tricoul ei, care e plin de sânge, și se vede unde a tras. A fost împușcată direct în umăr de către tâlharii ăștia. Barbarii au venit la noi ca să ne ceară taxă de protecție de 100.000 de euro, că așa vor ei, că sunt șmecherii străzii. Ne țin drumurile și nu ne mai lasă să mergem niciunde până nu le dăm banii. Altfel spun că ne omoară. Au venit peste noi cu pistoale, cu răngi, cu săbii, au avut benzină incendiară ca să ne dea foc. Au spart o mașină, au făcut multe. Sunt ai lui Mircea și ai lui Suleiman”, a spus soacra femeii împușcate.

Scandalul la poliţie, scandal în cartier

La locul incidentului au sosit mai multe echipaje ale Poliției și Jandarmeriei, nicio instituție a statului român necomunicând însă public informații despre cele întâmplate duminică seara. Instituțiile au tăcut și pentru că după ore de audieri nimeni nu a putut fi reținut. Romii şi-au schimbat declarațiile și i-a încurcat pe cei care ar trebui să stabilească vinovăția scandalagiilor.

În timp ce agenții încercau să afle „adevărul”, la Poliție fiind duși mai mulți bărbați pentru audieri, dar și rude ale cele împușcate, pe stradă, la locul incidentului au rămas doar femei. Erau două grupuri, fiecare acuzându-se reciproc de cele întâmplate. Cele ai căror soți erau acuzați că au venit cu pistolul și au tras asupra Silviei Bobu au reacționat și au spus că, de fapt, ele și bărbații lor sunt cei amenințați. „Ei au tras cu pistolul, nu noi. El și-a împușcat singur nevasta în mână, ca să zică apoi că noi suntem de vină. El a tras în echipa noastră și a împușcat-o pe nevastă-sa”, a explicat una dintre țigăncile implicate în scandal.

O alta a fost și mai fermă și a spus că, de fapt, totul are legătură cu niște ilegalități grave care s-ar fi produs în Portugalia și care acum au efecte asupra comunității de țigani din Obreja. „Avem și noi cuțite și săbii și pistoale. Eu mă duc dacă este și îi omor pentru că știu că merg la pușcărie, dar nu am ce pierde. Mie nu mi-e frică de pistoalele lor. Băiatul meu stă în Portugalia în pușcărie pentru că ăsta, al împușcatei, are 100 de dosare acolo pentru răpiri, violuri, multe. L-a băgat la condamnare pe băiatul meu că a zis că e minor și a luat 16 ani cu executare. A luat pedeapsa pe spinarea lui și el stă în pușcărie, iar ăsta, al lui Bârcină, care nu e rudă cu Goeru, vine și ne amenință cu pistoalele, după care zice că Poliția din Târgu Jiu nu îi va face lui nimic niciodată. Să vedeți dacă ajunge cineva după gratii acum! Nimeni”, a spus Claudia Radu, una dintre femeile implicate în scandalul de pomină de duminică seara.

Vizualizări: 2,389

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: