Scandal la peco. Două rețineri!

Poliţiștii din  Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112, de un tânăr de 21 de ani, din comuna Ţânţăreni, gestionar la un punct de lucru peco din localitate, despre faptul că în urma unui conflict spontan, a fost agresat de un tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că agresorul a vrut să plătească alimentarea cu combustibil cu valută, lucru neacceptat de gestionar. Totodată, în urma cercetărilor s-a stabilit faptul că agresorul împreună cu un alt tânăr de 26 ani, din comuna Căpreni, au săvârșit anterior și alte fapte pe raza comunei Ţânţăreni, respectiv au pătruns fără drept în curtea locuinței a două persoane, au amenințat mai multe persoane și au tulburat ordinea și liniștea publică.

În baza probatoriului administrat în dosar, pentru cei doi suspecţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi Pachetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești cu propuneri legale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, amenințare, violare de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

Vizualizări: 4,150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: