Schintee: La UATAA s-a furat și s-a delapidat ca în codru

Fostul director al Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru (UATAA), Ilie Schintee, actualmente inginer la cariera Roșiuța, crede că unitatea în care muncit 15 ani a fost prădată și delapidată, explicând astfel motivul pentru care a ajuns în inolvență. Schintee nu a vrut să spună față de cine face acuzații, însă spune că așa se discută prin Motru. Fostul șef de la UATAA a vorbit și despre datoriile imense pe care uzina le are de recuperat de la populație.

Reporter: Cum vedeți problemele cu care se confruntă Uzina de Termoficare de la Motru? Unitatea se află în insolvență.
Ilie Schintee: Și-au bătut joc de munca mea de 15 ani. Au furat ca în codru, au delapidat ca în codru și au ajuns unde au ajuns. În 4 ani, munca mea de 15 ani au distrus-o după plecarea mea din UATAA, eu am plecat în iunie 2011. În octombrie le-a anulat, le-a șters toate datoriile. Și de la SNLO și de Finanțe. Deci a plecat pe zero. În trei ani a ajuns la sute de miliarde, cum vă explicați?

Rep.: Cine a furat?
I.S.: Nu știu, spun și eu ce aud pe la alții. Eu n-am mai călcat pe acolo niciodată, nu știu. Așa vorbesc oamenii cu care mă întâlnesc și salariați de acolo din UATAA, muncitori.
Mă doare extraordinar de mult, dar ce pot să fac? Mi-am lăsat acolo o parte din tinerețele mele.

Rep.: Veți avea discuții cu noul primar, poate o schimbare la nivel de conducere?
I.S.: Pe mine nu mă mai interesează UATAA. Sunt sătul de 15 ani. Am discutat cu noul primar și m-a întrebat de problemele de acolo. Eu i-am spus de problemele care știu că le-am lăsat acolo, mai departe nu pot să spun.

Rep.: Este atât de greu de încasat de la populație de s-au strâns atâtea debite?
I.S.: Este greu, este adevărat că este greu. Eu făceam întreruperi de energie termică, opream blocurile în miezul iernii. Veneau președinții de asociații, încheiam cu ei minute ca să mai strângem bani. Și mie mi-a fost greu. Oamenii în primul rând sunt foarte săraci. A doua realitate importantă este faptul că cei de la Curtea de Conturi au greșit foarte mult când ne-a oligat să încasăm și penalitățile de la populație. De unde să le plătească dacă nu au pentru a-și plăti datoriile. Aceste penalități, asociațiile le-au defalcat și le-au pus pe oameni, nu au avut un algoritm de calcul, i-au încărcat pe oameni așa cum le-a venit la asociații. La asociații nu sunt oameni care să aibă o pregătire extraordinară.

Vizualizări: 830

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: