Şcoală de vară, cu profesoare din Franţa, la Târgu Jiu

Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu găzduieşte, în perioada 18-22 iulie, Şcoala de Vară în care două profesoare din Franţa susţin cursuri de pian şi violoncel pentru elevii talentaţi. În aceste zile, peste 30 de copii beneficiază de cursurile susținute de pianista Véronique Thual Chauvel și fiica sa, Claire Chauvel, violonistă, absolventă a Conservatorului din Rennes și membră a Orchestrei Tineretului din Paris. Tinerii cursanți au vârste cuprinse între 5 și 17 ani. Din partea Școlii Populare de Artă, la catedra de vioară, participă prof. Narcis Iacob, care în repetate rânduri a dat elevi de un real talent. La pian îşi vor da concursul elevi ai profesorilor Alina Betej (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”), Viorica Sîrbu și prof. dr. Mihaela Sanda Popescu (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Școala Populară de Artă). Acțiunea se va încheia cu un recital al tinerelor talente și al oaspeților, sâmbătă, 22 iulie, la ora 11.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.

Vizualizări: 1,093

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: