Sculpturile de la „Brâncuşiana”, uitate pe malul Jiului

Lucrările realizate astă-vară de sculptori veniți din mai multe țări la o tabără de creație dedicată lui Brâncuși se află și acum pe malul Jiului, fără să fi fost amplasate acolo unde și-ar fi dorit artiștii. Valoarea acestora este estimată de la 100.000 de euro în sus, dar chiar și așa mutarea lor nu se poate face în lipsa unor avize speciale pe care autoritățile locale trebuie să le primească de la Ministerul Culturii.

Procedurile sunt însă unele de durată, până la finalizarea lor trecătorii putând să admire operele așa cum au rămas din vară. „Am văzut sculptorii atunci când au fost în vară. I-am văzut la lucru, acum așteptăm să vedem unde vor fi puse. Noi venim des pe aici să ne plimbăm și chiar suntem curioși să le vedem destinația”, a spus un pensionar aflat la plimbare.
Obținerea autorizaţiilor de la Ministerul Culturii poate să dureze însă și un an, dacă nu chiar mai mult, spun autorităţile, existând riscul ca și la vară acestea să fie în același loc. „Operele nu sunt abandonate, din contră, sunt monitorizate de Poliția Locală întrucât permanent sunt echipaje care trec prin zonă. Ele au fost repoziţionate de pe locaţia pe care au fost puse inițial pentru vernisajul taberei de sculptură, urmând ca în perioada următoare, după obținerea avizelor de amplasare, să fie amplasate pe Insulița de pe Jiu”, a menționat Doru Strâmbulescu, șeful Centrului de Cultură „Constantin Brâncuși”. Tabăra de sculptură din vară a presupus cheltuieli de circa 200.000 de lei.
Trecătorii se miră de cât de mult durează obţinerea avizelor de la Ministerul Culturii. În plus, oamenii cred că după mutarea lucrărilor pe Insuliţă şi acolo va fi nevoie de unele reparaţii. „Durează cam mult ca să le mute, probabil e ca la noi în România, îți trebuie un an pentru aprobări ca să faci o treabă de câteva zile. Dacă le duc pe Insuliță nu e rău, că mai sunt și altele acolo, numai că iar o să fie nevoie de reparații pe acolo pentru că bagă mașini cu tonaj mare, se strică trotuarele și apoi trebuie să vină alți muncitori ca să le repare. E ca la noi”, a menționat un trecător.

Vizualizări: 306

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: