Şeful APIA Gorj, martorul plimbat degeaba pe la instanţă

Constantin Negrea, directorul APIA Gorj, a trebuit să piardă ziua de miercuri pe la instanţă, în speranţa că va fi audiat ca martor în dosarul în care fusese citat, inculpat fiind Vasile Toma, fermierul din Cruşeţ trimis în judecată împreună cu toată familia sa pentru că a primit ilegal subvenţii de la stat. Inculpaţi sunt şi doi foşti subordonaţi de-ai lui Negrea de la APIA Târgu Jiu, dar şi un primar din Dolj şi secretarul Primăriei Cruşeţ.

Şeful APIA Gorj a aşteptat până aproape de prânz pe holurile Tribunalului, când a fost strigat dosarul lui Toma, în sala de judecată acesta urmând să afle că pierduse timpul degeaba. Nici Toma şi nici vreun membru al familiei sale nu s-a mai prezentat la proces, dar nici avocaţii nu au mai venit. Judecătorul Laura Sarcină a dispus amendarea avocaţilor absenţi cu 500 de lei, cu excepţia unuia care a depus documente medicale din care reiese că are probleme de sănătate, câteva coaste rupte, ceea ce va face imposibilă prezenţa lui la instanţă o perioadă mai lungă de timp. Ziua a fost pierdută şi de o martoră din Craiova, care trebuia şi ea audiată, femeia spunând că a bătut atâta drum în speranţa că nu va mai fi nevoită să revină la Târgu Jiu în această calitate şi a doua oară. Audierile celor doi martori se vor face luna viitoare, la următorul termen, până atunci fiind timp suficient ca avocaţii să îşi reaşeze agendele şi să îşi facă timp să ajungă şi la acest proces.

Vizualizări: 929

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: