Și-ar da zile din viaţă pentru mama lui

Cântăreţul gorjean Valentin Sanfira i-a făcut o frumoasă declaraţie de iubire mamei sale, care a împlinit luni 60 de ani. „Astăzi vreau să-ţi mulţumesc pentru că eşti cea mai bună mamă din lume, vreau să ştii că nu o să-ţi lipsească nimic, că eşti în sufletul meu ca o icoană şi dacă o să ai nevoie, am să-ţi dăruiesc zile din viaţa mea să te am cât mai mult pe pământ”, a scris artistul pe pagina de socializare. „Îmi spui că ai îmbătrânit, dar vreau să ştii că o mamă nu e niciodată bătrână”, i-a spus Valentin Sanfira mamei sale. Cei doi sunt de loc din comuna gorjeană Dănciulești. În decembrie, artistul a avut-o pe mama lui alături de el în emisiunea de la Prima TV la care este prezentator, „Mama mea gătește mai bine”. (A.A.)

Vizualizări: 3,478

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: