Simota și-a tras șpagă din transportul cărbunelui din Oltenia

Fostul afacerist din Valea Jiului, Alin Simota, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție după ce, din ancheta desfășurată de aceștia, a reieșit că în urmă cu șapte ani a cerut o șpagă de o jumătate de milion de lei pentru a aranja transportul cărbunelui din Oltenia spre termocentrale ale unor orașe conduse de primari liberali. La vremea respectivă, Simota era consilier județean pe listele PNL, liberalii nebănuind că în următorii ani acesta avea să fie condamnat inclusiv pentru infracțiuni cu violență, nu doar comerciale, imaginea sa semănând mai degrabă cu a unui interlop bine înfipt în politica vremurilor.

Cu un an în urmă, DNA a trimis în judecată o fostă directoare economică de la CET Bacău și pe soțul său, implicați în aranjarea transportului cărbunelui din Oltenia, procurorii menționând atunci doar că dosarul îl vizează și pe un fost consilier județean din Hunedoara. Numele lui Simota nu a fost făcut public atunci, mai ales că acesta era fugar în Emiratele Arabe Unite.

În vară, Simota a revenit în țară și a fost încătușat direct de pe aeroportul Otopeni, fiind dus în Penitenciarul Rahova pentru a executa anii de pușcărie la care a fost condamnat. Acum DNA a făcută publică și implicarea fostului liberal hunedorean în afacerea pusă la cale cu soții Mazilu de la Bacău, trimiși la rândul lor în judecată de procurorii anticorupție în două dosare penale.

Vizualizări: 2,744

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: