Sindicaliştii Federaţiei Univers, întâlnire cu Victor Ponta

În ultima zi a campaniei electorale, Victor Ponta, candidat PSD la Camera Deputaţilor, s-a întâlnit cu sindicaliştii CE Oltenia. Circa 15 sindicalişti ai Federaţiei Univers au luat parte la discuţii, în frunte cu prim-vicepreşedintele Adrian Marciuc. Ponta le-a promis acestora că Partidul Social Democrat Gorj, chiar din prima zi a instalării noului Guvern, va demara paşii legali şi procedurali în ceea ce priveşte crearea mixului energetic în care să fie cuprins și CE Oltenia.
La alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut, Sindicatul Mine Energie Oltenia (SMEO) şi alte sindicate au semnat un protocol de susţinere cu PSD. De aceasta dată însă, Gabriel Căldăruşe, liderul SMEO, spune că sindicatul său nu susţine PSD, explicând că astfel de întâlniri a avut şi cu alţi candidaţi de la alte partide. "Discuţia s-a axat pe CEO. N-are de ce să se interpreteze această întâlnire cu Victor Ponta, pentru că aceleaşi întâlniri le-am avut şi cu cei de la PNL, şi cu cei de la ALDE, am avut exact aceleaşi discuţii. Solicitarea noastră, ca soluţia cea mai viabilă, a fost crearea acelei companii care să includă mixul energetic", a declarat Gabriel Căldăruşe, preşedintele SMEO.

Vizualizări: 488

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: