Sindicatele din CE Oltenia văd în mod diferit echilibrarea salariilor

Economia la fondul de salarii din Complexul Energetic Oltenia va fi folosită în mare parte pentru echilibrarea salariilor, dar soluția nu este agreată de toate sindicatele. Sunt deja cinci ani de dezechilibre salariale, în sensul că salariații proveniți din fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia au salarii mai mici decât colegii lor veniți din complexurile energetice, deși prestează aceeași muncă. O echilibrare a salariilor se dorește la negocierea Contractului Colectiv de Muncă de anul viitor, dar o mică reparație poate fi făcută acum, la distribuirea economiei la fondul de salariu.

Cei care se opun sunt liderii Sindicatului Mine Energie Oltenia. „Noi, spre deosebire de alții, am făcut scris către conducerea CEO că solicităm creștere salarială pentru toți salariații, nu doar pentru cei cu clase minime. Cei din FNME spun că echilibrarea să fie doar pentru salariile minime, doar pentru 2.000 de salariați. Eu am spus că trebuie să primească toți salariații creșteri salariale”, susține Jan Popescu, vicepreședinte SMEO.

Mai mult, Jan Popescu vrea ca banii să se împartă între sucursale, în funcție de numărul de angajați, iar directorii și liderii sindicali de acolo să facă împărțeala: „Fondul de echilibrare trebuie pus la dispoziția sucursalelor. Se stabilește o sumă de administrație-sindicate, se înmulțește cu numărul de salariați care există în fiecare sucursală, pe care o împarte conducerea sucursalei cu sindicatele.  Să ne reglăm noi, în fiecare sucursală în parte”, a spus Jan Popescu la Radio Infinit. Acesta aduce drept argument faptul că sunt dezechilibre și între salariile celor proveniți din complexuri, doar că acestea nu sunt nici pe departe atât de mari.

Tomescu: Oamenii au fost promovați, dar fără creșterea salariilor

Manu Tomescu, unul din liderii Sindicatului Energia Rovinari, a spus că mulți salariați au fost promovați după concedierea unor colegi, dar numai pe hârtie, în sensul că au primit sarcini mai multe, dar salariile au rămas la fel. „Noi asta cerem în primul rând, ca acei colegi care au preluat sarcinile și funcțiile celor disponibilizați să primească și ei salariile corespunzătoare”, a spus Tomescu.

Acesta spune că toată lumea susține din gură echilibrarea salariilor, dar când este să se treacă la fapte, apar blocaje. „Noi din rezerva care a rămas vrem să se facă o armonizare a salariilor. Încerc să fac o campanie de conștientizare, pentru că de prea mult timp vorbim, dar atunci când este să se pună în practică, lucrurile se complică”, a spus Tomescu la Radio Infinit.

Vizualizări: 2,858

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: