Singurul medic din Săcelu rămâne fără dispensar. Primarul, în război cu ANAF!

Fiscul gorjean a scos la vânzare dispensarul medical şi căminul cultural din Săcelu pentru datorii vechi, de prin anii 2004. Potrivit autorităţilor locale, în dispensarul medical funcţionează în prezent un singur medic de familie care deserveşte toţi cetăţenii comunei. Primarul Florin Jurebie spune că cele două clădiri nu se vor pierde, însă mărturiseşte că nici nu are banii necesari să le cumpere de la stat.

Situaţie incredibilă în comuna Săcelu, unde statul român vrea să recupereze datorii vechi, de ani de zile, tot de la stat! Practic, ANAF a scos la vânzare căminul cultural şi dispensarul comunal pentru a recupera nişte prejudicii stabilite cu ani în urmă în dosarul „Lotul Săcelu”. „Faptul că au scos bunurile noastre la vânzare nu prea este în regulă. În procesul penal s-a stabilit să se recupereze prejudiciul de la cei implicaţi. Noi odată suntem prejudiciaţi, că nu s-au făcut acele lucrări la acea vreme, la alimentarea cu apă, şi a doua oară ne iau şi banii; deci nu este în regulă. Vina nu este a noastră”, a spus primarul din Săcelu, Florin Jurebie.

 N-au bani să le cumpere

Nici căminul cultural şi nici dispensarul comunal nu sunt în cele mai bune condiţii, însă statul vrea să le vândă pe nişte mici, preţul de pornire al licitaţiei la căminul cultural fiind de 85.900 lei, iar la dispensar, de 51.850 lei. „Indiferent dacă se vând, noi ne vom întoarce împotriva celor care cumpără şi împotriva ANAF. Oricum, noi ne vom recupera bunurile. Noi suntem în instanţă cu ANAF, s-au şi suspendat măsurile, dar ei tot merg înainte. Căminul cultural nu arată rău, dispensarul arată mai rău, dar eu nu mi-am mai permis să bag bani în el. Oricum ar fi, şi dacă aş putea să cumpărăm noi acum aceste clădiri, n-am avea bani”, a mai spus primarul din Săcelu, Florin Jurebie.

Potrivit autorităţilor locale, medicul de familie care are cabinet la Săcelu, Cosmin Răuţ Bratiloveanu, îşi va continua activitatea în dispensarul comunal.

Vizualizări: 5,026

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: